Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele vitreg al lui Obama vinde două scrisori ale liderului de la Casa Albă pentru 30.000 de dolari

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Persoanele care doresc să se înscrie pe una dintre listele de e-mail ale preşedintelui Barack Obama, chiar pot să primească o mulţime de scrisori de la preşedinte, gratuit sau contracost. Însă, note scrise de mână, pe care preşedintele Obama le-a trimis rudelor din Kenya, costă destul de mult.

„The New York Post“ a declarat că fratele mai mare al lui Obama, Malik Abongo Obama, a pus la vânzare două scrisori ale lui preşedintelui american, fiecare dintre ele având acelaşi preţ, adică 15.000 de dolari.

Ambele scrisori conţin antetul oficial al Casei Albe şi conţin acelaşi mesaj: „Vă mulţumesc pentru rugăciunile şi sprijinul vostru“. De asemenea, ambele au înscrise pe ele binecunoscuta semnătura lui Obama, „B.O.“.

Malik, în vârstă de 55 de ani, a pus în vânzare scrisorile pe site-ul „Momente în timp“, care mai are spre vânzare alte două scrisori de-ale lui Obama. Aceste scrisori costă, fiecare, 12.500 de dolari.

„I-am scris lui Malik neştiind dacă voi primi un răspuns. Am fost uimit când chiar am primit un semn de la el. Am trimis o scrisoare unui oficiu poştal din Kenya. Aceste scrisori arată un mare interes din partea preşedintelui către familia sa. Cele două sunt la preţul de 15.000 de dolari fiecare. Nu am intrat prea mult în relaţia lui Malik cu fratele său vitreg. Am un sentiment că este o relaţie cordială, dar nu prea apropiată“, a declarat Gary Zimet, curatorul site-ului, pentru „The New York Post“.

A încercat să fie primar într-un district din Kenya

Fratele vitreg al lui Obama a apărut de mai multe ori în atenţia publicului după ce fratele lui mai mic a ajuns preşedintele Statelor Unite ale Americii. În luna martie, Malik a încercat să intre în politică, dorind să ocupe funcţia de primar al districtului Siaya, unul dintre cele 12 districte a Provinciei Nyanza, dar nu a avut succes.

„Nu pot fugi de numele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 15 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 45 minute
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Război în Ucraina, ziua 806. Kievul a anunțat că 10 civili au fost eliberați din captivitate în Rusia și Belarus

Press Alert acum 54 minute
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberați ca parte a unui schimb de deținuți, după mai mulți ani de captivitate în Rusia și Belarus. „Am reușit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noștri din captivitate

Iohannis nici nu știi ce mic ai început să fii

NapocaNews acum 42 minute
Se strânge lanțul în jurul președintelui Iohannis. Nu așa de urât ca în jurul betivului de Traian Băsescu dar la fel de letal. Jurnalistul de investigație Cornel Ivanciuc a afirmat în această săptămână într-un podcast că președintele Klaus Iohannis

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°