Nu știu cîtă lume – de la noi sau de aiurea – mai citește azi cărțile lui Alexandr Soljenițîn. Și nu sînt puține. Dincolo de impactul lor politico-ideologic, demascator al ororilor pe care comunsimul sovietic le-a comis fără să fie sancționat în nici un fel. Cîte o expoziție comemorativă și cîte un concert omagial în memoria victimelor comunismului nu pot decît să trezească amărăciuni și revolte neputincioase, vizavi de o anume ipocrizie cu iz pios ce ne vizitează deseori cînd abordăm subiecte tragice ale istoriei. Să revenim la cărți. Soljenițîn nu a fost doar un aprig militant, ci și un remarcabil scriitor. În primul rînd scriitor. Dacă el e cunoscut mai ales pentru alte fațete ale personalității sale, un roman precum O zi din viața lui Ivan Denisovici (Editura Humanitas, 2013, traducerea din rusă și note de Nina Grigorescu) ne poate dovedi cu prisosință și virtuțile unui mare prozator. Micul roman – cam de dimensiunile romanului Străinul de Camus, alături de care ar putea împărtăși și alte fațete ale alienării și ale înstrăinării – a apărut abia în 1962, cu aprobările de rigoare ale cerberilor ideologici ai vremii, inclusiv cu aprobarea lui Hrușciov. Citit acum, în 2013, am putea reține, în primul rînd, valoarea literară a textului și personalitatea complexă a personajului. Evident un om fără însușiri, evident un om de prisos, evident (un om care devine un) străin și se adaptează la o lume de neadaptat. Întîmplările dintr-o singură zi din viața lui Ivan Denisovici Șuhov – echivalentul rus al lui Leopold Bloom – ne transpun în viața de Gulag, ceea ce de multe ori acceptăm în viața din afara lui. Resemnarea. Mediocritatea unei vieți lipsite de orizont și de speranță. Acceptarea a ceea ce ar fi de neacceptat. Viața devine o lungă rutină și o simplă supraviețuire biologică. Foame. Frig. Mizerie, de toate felurile. Înrăirea și însingurarea omului. Lupta pentru fie