Încă din anul 1912 s-a pus problema construirii unui nou sediu pentru Ministerul de Interne, întrucât cel existent la acea dată era vechi şi neîncăpător. În acest scop, s-a supus dezbaterii Parlamentului şi s-a votat de Adunarea Deputaţilor şi Senat, la 8, respectiv, 13 martie 1912, o lege prin care Ministerul Domeniilor şi Agriculturii şi Ministerul Afacerilor Străine erau autorizate să predea terenuri Ministerului de Interne.

Consiliul de Miniştri autoriza, prin Jurnalul nr. 197 din 9 februarie 1912, ca Ministerul de Interne să încheie un contract cu arhitectul Petre Antonescu pentru întocmirea proiectului de construcţie şi dirijarea lucrărilor de execuţie a clădirii „Palatului Ministerului de Interne”.

Tot în anul 1912, ministrul de Interne, Al. Maghiloman, hotăra să se alcătuiască o Comisie care să studieze necesarul de încăperi în care să îşi desfăşoare activitatea Administraţia Centrală, Inspectoratul General al Jandarmeriei Rurale, Consiliul Administrativ Permanent, Direcţiile Generale ale Serviciului Sanitar şi al Închisorilor.

În anul 1915, Ministerul de Interne elabora caietul de sarcini pentru executarea clădirii Palatului său.

La 16 februarie 1927 a fost promulgată Legea pentru declararea de interes general al exproprierii imobilelor din Bucureşti, str. Poincare nr. 38 şi 40 proprietarii moştenitorii Al. Rioşeanu pentru construcţia Palatului MAI.

Prin decizia nr. 8327K din 30 aprilie 1927, ministrul secretar de stat la Departamentul de Interne, Octavian Goga, hotăra ca arhitecţii ministerului Horia şi Lucia Creangă să se ocupe cu întocmirea studiilor pentru clădirea noului Palat al Ministerului de Interne şi întocmirea planurilor necesare. Pentru construirea palatului, administraţiile comunelor şi judeţelor urmau să doneze o sumă de bani din fondurile proprii.

Prin Jurnalul CM nr. 670 din 29 martie 1938 se autoriza Min