Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bănel Nicolită s-a căsătorit! Vezi imagini de la cununia civilă

Publicat in Ziarul Ring, vineri 31 mai 2013 ·

Bănel Nicoliţă a renunţat la burlăcie şi s-a căsători cu aleasa inimii sale. Bănel şi Cristina şi-au jurat credinţă veşnică la Brăila. Cei doi miri au spus un "da" hotărât la Teatrul "Maria Filotti", acolo unde a avut loc cununia civilă.

Iniţial plănuiseră să se căsătorească abia în decembrie, când doreau să facă în aceeaşi zi nunta şi botezl copilului pe care-l aşteaptă cei doi. Cununia civilă a fost făcută în ultima zi a lunii mai la rugămintea socrilor lui Bănel, care au dorit ca fiica lor, însărcinată în câteva luni, să se mărite înainte de a naşte.

"Emoţii foarte mari, dar mă bucur. Mai mult de atât nu îmi doream. Am o familie frumoasă şi o să fac tot ce pot pentru ea. A fost un da hotărât, nici nu am aşteptat să termine ce avea de spus. Amândoi am fost foarte hotărâţi în această zi minunată. Voi face botezul şi nunta la sfârşitul anului. În acelaşi an şi tată şi însurat. Am muncit foarte mult să fac ceea ce am făcut până acum", a spus Bănel Nicoliţă.

Tatăl lui Bănel Nicoliţă loveşte din nou!"Îmi pare rău că nu am BĂTUT-O mai tare pe soţia mea"

Ceremonia religioasă va avea loc abia în luna decembrie, în acelaşi timp cu botezul bebeluşului pe care îl aşteaptă deja cei doi. La super-petrecerea de la restaurant vor participa aproximativ 400 de invitaţi, unde se vor servi preparate de fiţe, specialităţi din fructe de mare, dar şi mâncăruri tradiţionale româneşti. La nunta lui Bănel Nicoliţă cu Cristina vor cânta Adrian Minune, formaţia lui Dan Bursuc, dar şi Copilul de Aur, unii dintre preferaţii fotbalistului. De la cununia civilă a lipsit tatăl jucătorului de la Saint Etienne, aflat într-un conflict deschis cu Bănel şi mama acestuia.

Bănel Nicoliţă a renunţat la burlăcie şi s-a căsători cu aleasa inimii sale. Bănel şi Cristina şi-au jurat credinţă veşnică la Brăila. Cei doi miri au

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 48 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum o ora
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 26 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Japonia a confirmat vineri prima sa intervenţie pe piaţa valutară din 2022, cu 62 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Datele Ministerului de Finanţe al Japoniei au confirmat vineri prima intervenţie a ţării pe piaţa valutară din 2022, după ce yenul a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani, transmite CNBC. Ministerul a declarat vineri că Japo

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 18 minute
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 21 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 32 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°