Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victoria Fătu-Nalaţiu, unanim apreciată la „George Coşbuc”

Publicat in Mesagerul de BN, vineri 31 mai 2013 ·

-AA+A

Victoria Fătu-Nalaţiu, unanim apreciată la „George Coşbuc” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNArtista Victoria Fătu-Nalaţiu a fost invitată să citească, joi, la cenaclul literar „George Coşbuc”, în cadrul unei prezenţe numeroase a colegilor de breaslă. Poetul Emil Dreptate, preşedintele cenaclului, a rostit alocuţiunea de deschidere, după care Victoria Fătu-Nalaţiu a citit poezii originale scrise în ultimul timp, versuri care vor constitui materialul unui viitor volum.

Despre poezia sa scrisă în formă modernă occidentală, cât şi despre poezia creată în formele japoneze clasice (haiku şi tanka), sau despre poeziile într-un vers, colegii au avut unanim opinii pozitive, apreciind atmosfera poemelor, expresia frumoasă, clară etc. Marilena Toxin a elogiat expresiile simple, pline de conţinut, la care a ajuns poeta, de asemenea generozitatea, capacitatea de a ajuta în orice moment; Gheorghe Mizgan s-a referit la poezia dusă până la esenţe, lipsa balastului, semnificaţiile profunde; Veronica Ştir a subliniat caracterul metaforic al versurilor, comparând „îmblânzitorul de culori” cu o metaforă din „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, şi lăudând picturalitatea poetei-artist plastic; la rândul său, Radu Ivan a evidenţiat sensibilitatea remarcabilă a versurilor, capacitatea egală de a scrie şi de a picta, iar Liviu Ioan Mureşan a stăruit asupra „poeziei picturale care duce spre meditaţie”, artista având o tipologie de gândire reflexivă; Emil Dreptate crede că artista şi-a găsit cărarea atât în poezie, cât şi în pictură, iar Niculae Vrăsmaş socoteşte că Victoria Fătu-Nalaţiu este mai cunoscută în străinătate decât în ţară (referirea se făcea la premiile obţinute în ultimii ani la diverse concursuri internaţionale de poezie japoneză); pentru Alexandru Olteanu fiecare poem citit

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 34 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 50 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Un autobuz din Oradea a luat foc în mers / Nicio persoană nu a fost rănită

G4Media acum 49 minute
Un autobuz din Oradea a luat foc în mers, joi dimineață. Nicio persoană nu a fost rănită, a anunțat ISU. „În dimineața zilei de joi, 27 iunie a.c., în jurul orei 07.50, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu izbuc

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vrei să te angajezi la stat? Poliţia Română scoate la concurs 1.053 posturi. Vezi pe ce posturi se angajează

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, conform unui comunicat pub

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°