Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul Ploieşti - CFR Cluj - Un meci cât un sezon pentru "ceferişti"

Publicat in Crisana, vineri 31 mai 2013 ·

Sezonul fotbalistic intern 2012-2013 se încheie în această seară. Dacă în Liga I, Steaua a redevenit campioană după 7 ani, cucerind al 24-lea titlu din istorie, Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj-Napoca se vor "bate" pentru câştigarea Cupei României. Programat pe Arena Naţională din Capitală, meciul din această seară va începe la ora 20.45 şi va fi transmis în direct pe Pro TV.

Cupa României se dispută din anul 1933, echipele cu cele mai multe trofee în palmares fiind Steaua Bucureşti - 21 de trofee, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti - câte 13. Echipele care se întâlnesc în această seară se află şi ele pe lista câştigătoarelor de Cupă. Ploieştenii au două succese în Cupa României, în 1963 şi 1995, în timp ce clujenii au câştigat trofeul în trei ani consecutiv, în ediţiile 2007-2008, 2008-2009 şi 2009-2010. Petrolul Ploieşti şi-a asigurat prezenţa în Europa League graţie clasării pe locul 3 la finalul Ligii I, dar cu siguranţă că "lupii galbeni" speră să aducă în vitrina clubului al 3-lea trofeu din istorie. Deloc de neglijat este şi amănuntul că, în cazul unui triumf, ploieştenii ar intra în Liga Europa în turul 3 preliminar, nu în cel secund. În finala din această seară, antrenorul Cosmin Contra nu-i va putea folosi pe portarul Bornescu şi pe fundaşul Geraldo, toţi trei eliminaţi în meciul de campionat cu Gaz Metan. Contra nu va putea sta pe bancă două meciuri, fiind şi amendat cu 5.000 de lei, Geraldo a fost suspendat două jocuri şi penalizat cu aceeaşi sumă, iar Bornescu, care l-a muşcat pe iordanianul Bawab a primit o suspendare de opt partide şi o amendă de 10.000 de lei. De partea cealaltă, în tabăra clujeană, câştigarea Cupei României este singura şansă de accedere în ediţia viitoare a Europa League. Dacă clujenii nu se vor impune în această seară, în competiţia intercluburi numărul 2 va merge Astra Ploieşti, echipă clasată pe locul 4 în campionat. Abi

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum o ora
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 37 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

RĂZBOI în Ucraina, ziua 829: Volodimir Zelenski salută „un pas înainte” după acordul SUA pentru atacuri în Rusia

Gandul acum 19 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri „un pas înainte” după unda verde, sub anumite condiţii, dată de Statele Unite pentru utilizarea armelor sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează AFP. „Este un pas înainte

Cristiano Ronaldo, în lacrimi după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Cristiano Ronaldo a fost de neconsolat după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui Arabiei Saudite, la lovituri de departajare, în faţa formaţiei Al-Hilal. Portughezul a stat mulă vreme, plângând, întins pe teren, în ciuda faptului că a fost con

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 37 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum 38 minute
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°