Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Factorul mobilizator Marţian: „La pauză le-am spus că mai bine nu ne mai prezentam”

Publicat in Liga2, vineri 31 mai 2013 ·

Spre deosebire de Giovanni Catanzariti, care a mai sărit din motive personale peste câteva partide oficiale ale „Bătrânei Doamne” şi pe vremea când era singurul conducător al echipei, Adrian Marţian a asistat de la nivelul tribunei la toate confruntările „alb-roşiilor” din acest sezon.

Omul de afaceri clujean chiar a făcut un tur de forţă joi pentru a-i vedea pe elevii lui Adrian Falub la treabă la ultima apariţie în această stagiune. Dis de dimineaţă, Marţian l-a condus pe Adrian Mutu la aeroportul din Budapesta, după care a revenit la Oradea unde a continuat să facă demersuri pentru obţinerea eşalonării datoriilor către Stat şi implicit a licenţei pentru Liga 1.

Între timp, UTA a câştigat cu 3-2 la Oradea, iar patronul „textiliştilor” a remarcat pe toată lumea. „Azi remarc toată echipa, toţi au jucat bine. Au avut dorinţă, atitudine, determinare, poate a fost şi ceva valoare la mijloc. Din păcate, însă, aceşti jucători au apelat cam târziu la toate astea. Mi-ar fi plăcut şi era bine pentru UTA să facă astfel de meciuri la Mioveni sau Vâlcea. Acum e târziu, deşi toată lumea spune că în Liga a 2-a s-ar putea promova şi de pe locul 5”, a precizat Adrian Marţian.

Pe de altă parte, acesta ne-a dezvăluit şi ceea ce s-a întâmplat la pauză în vestiarul „textiliştilor”. „Le-am spus că mai bine nu ne prezentam şi pierdeam doar cu 3-0. Aşa, la felul cum jucăm, o să luăm vreo 7 goluri. La ce greşeli copilăreşti am făcut la cele două goluri ale Bihorului mi-era teamă că o fim umiliţi. Dar, se pare că ceea ce le-am spus i-a trezit, i-a motivat şi am întors meciul. Poate a fost mai bine când i-am criticat, căci de câte ori i-am lăudat au pierdut”, a mai afirmat finanţatorul arădenilor.

Totuşi, Marţian nu se gândeşte să menţină în lotul din sezonul viitor prea mulţi din actualii fotbalişti. „O să aduc 20-25 de fotbalişti, nu prea va mai fi loc de alţi

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 47 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în finală la 100 metri liber

News.ro acum o ora
David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad. Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând loc

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°