Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MEDIU – Amenda pentru o primarie din Maramures si avertismente pentru alte sase, din cauza lipsei curateniei (VIDEO)

Publicat in eMaramures, vineri 31 mai 2013 ·

Vezi

O primarie a fost amendata cu 2.500 de lei, iar alte sase s-au ales cu avertimente dupa ce comisarii Garzii de Mediu Maramures au gasit deficiente grave in privinta salubrizarii. Reprezentantii de la Comisariatul Garzii de Mediu au aratat ca pe parcursul intregului an se va insista pe monitorizarea curateniei din localitatile maramuresene, pentru ca in continuare exista probleme la acest capitol.

Un prim control pe linia salubrizarii a fost efectuat de comisarii de la Garda de Mediu Maramures in luna martie. Daca s-ar fi aplicat sanctiuni, toate primariile ar fi trebuit sa fie amendate. Numai ca oficialii Garzii de Mediu au decis sa le acorde autoritatilor locale un termen pana la care sa remedieze aceste deficiente. In etapa a doua a verificarilor, cei care nu s-au conformat au fost sanctionati.

„Avem si reversul medaliei, unde aproape deloc, respectiv la Sacel, unde am fost fortati sa le lasam contraventie pentru ca n-au raspuns aproape deloc si niste avertismente la Bocicoel, Giulesti, Remeti, Sapanta, Poienile Izei, Stramtura unde au facut ceva, dar nu ce ar fi trebuit sa faca”, a declarat comisarul sef al Garzii de Mediu Maramures, Ioan Strempel.

Comisarii de la Mediu au mai aratat ca pe parcursul intregului an se vor face verificari pe linia salubrizarii, mai ales ca in continuare sunt probleme cu lipsa curateniei in localitatile din judet. „Sigur ca exista probleme pe ape, stiti dumneavoastra exista pet-uri, la orice viitura apar, dar nu mai avem acele depozite necontrolate sau cel putin ele s-au restrans”, a adaugat Ioan Strempel.

Reprezentantii Garzii de Mediu au nominalizat insa si localitatile care s-au conformat dispozitiilor trasate in urma controalelor, fiind vizibila imbunatatirea situatiei in privinta curateniei. Printre comunitatile date ca exemplu se numara orasele Baia Mare, Tautii Magherau

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum o ora
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum 50 minute
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 2 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 3 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 3 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°