Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu premierul sârb. "Felicitări că aţi găsit resurse pentru acord cu Priştina,înţeleg cât vă e de greu"

Publicat in Gandul, vineri 31 mai 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, vineri, premierului sârb, Ivica Dačić, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, "felicitări" pentru găsirea de resurse pentru un acord cu Priştina, menţionând că înţelege foarte bine "cât este de greu", însă a fost necesară plierea pe realităţi politice.

"Felicitări că aţi găsit resurse pentru un acord cu Priştina, vă asigur că înţeleg foarte bine cât vă este de greu, însă a trebuit să vă pliaţi pe nişte realităţi politice pe care noi le înţelegem şi mai ales nu puteaţi să sacrificaţi toată naţiunea sârbă în drumul ei către Uniunea Europeană, înţelegem foarte bine", a spus Băsescu, potrivit imaginilor video transmise de Administraţia Prezidenţială de la primirea premierului sârb de către şeful statului român.

Ivica Dačić a arătat că Serbia a trebuit să adopte decizii care nu au fost deloc uşoare şi a mulţumit României pentru poziţia avută în aceşti ani.

"Noi a trebuit să adoptăm decizii care nu au fost deloc uşoare şi aceasta ne poate ajuta atât în drumul nostru către UE, dar şi pentru găsirea unei soluţii reale şi pentru problematica Kosovo. Şi de aceea doresc să vă mulţumesc, pentru că pentru noi a fost foarte importantă poziţia României în toţi aceşti ani", a spus premierul sârb.

El a adăugat că ştie foarte bine că şi România este "sub presiuni la fel de puternice", ca şi Serbia. "Eu ştiu foarte bine că şi voi sunteţi sub presiuni la fel de puternice, aşa cum suntem şi noi", a spus Ivica Dačić.

"Noi nu avem presiuni pentru că poziţia noastră a fost cunoscută înainte de declararea independenţei Kosovo, deci noi acţionăm acum urmărind paşii Belgradului şi bineînţeles privind şi la interesele Moldovei legate de Transnistria, pentru noi aici este dificultatea politică", a răspuns Băsescu, potrivit imaginilor difuzate presei.

Premierul sârb a declarat, vineri, şi la finalul întrevederii c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 55 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 50 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 39 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 39 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°