Uniunea Europeană şi Statele Unite au exprimat preocupare în legătură cu violenţele produse în Turcia, lansând apeluri la calm, relatează ziarul turc Hurriyet, în ediţia online.
Jen Psaki, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat că Washingtonul este preocupat de acţiunile brutale ale poliţiei turce. "Credem că stabilitatea pe termen lung a Turciei, siguranţa şi prosperitatea pot fi garantate doar prin respectarea drepturilor fundamentale. Dreptul la manifestaţii este unul dintre acestea. Aceste drepturi sunt foarte importante într-o democraţie sănătoasă", a spus Psaski.
Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a condamnat brutalitatea poliţiei turce.
La rândul său, biroul comisarului UE pentru Extindere a cerut respectarea dreptului de participare la manifestaţii.
Mii de protestatari au ocupat, sâmbătă, Piaţa Taksim din centrul oraşului Istanbul, iar forţele de ordine s-au retras. Potrivit surselor citate de ziarul Hurriyet, protestatarii au primit permisiunea să reintre în Parcul Taksim Gezi după ce preşedintele Abdullah Gul l-a sunat pe premierul Recep Tayyip Erdogan şi pe ministrul de Interne, Muammer Güler, pentru a le cere să ordone retragerea forţelor de ordine în scopul diminuării tensiunilor. În acelaşi timp, preşedintele ţării a îndemnat protestatarii să dea dovadă de "bun-simţ" şi "calm", avertizând că demonstraţiile au atins un nivel "îngrijorător".
Siria îl acuză pe Recep Tayyip Erdogan că acţionează în mod "terorist" împotriva propriului popor
Ministrul sirian al Informaţiilor, Omran al-Zohbi, a acuzat sâmbătă autorităţile turce că acţionează în mod "terorist" împotriva propriului popor, cerând demisia premierului Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
"Revendicările poporului turc nu merită să fie tratate în mod violent, iar dacă Erdogan este incapabil să utiliz