Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele PNL Suceava a sesizat mai multe nereguli la conferinţa de alegeri TNL Suceava

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a sesizat, sâmbătă, la Conferinţa judeţeană de alegeri TNL Suceava, mai multe nereguli, printre acestea şi că 49 de organizaţii locale TNL nu au fost convocate, liderul TNL spunând că situaţia va fi analizată de Curtea de Arbitraj, scrie Mediafax.

Preşedintele PNL Suceava a spus, în discursul prilejuit de Conferinţa judeţeană de alegeri TNL Suceava, că l-a "pus pe gânduri" faptul că nu a fost invitat în prezidiu.

"Un lucru care m-a pus pe gânduri este că pentru prima oară când organizaţia pe care am reuşit să o facem funcţională, am stat pe holuri. Locul preşedintelui de filială era în prezidiu", a spus Băişanu, care a precizat că ar fi trebuit să fie în prezidiu şi preşedintele organizaţiei muncipale şi cel al organizaţiei de studenţi.

Totodată, Băişanu a remarcat că sloganul unuia dintre candidaţii la preşedinţia TNL Suceava, Cătălin Pintea, - "Echipa lui Crin susţine pe Cătălin" - este nepotrivit.

"Eu cred că echipa lui Crin îl susţine pe Crin Antonescu la preşedinţia României. Crin Antonescu candidează. Cătălin candidează la preşedinţia organizaţiei judeţene. Cred că tot echipa lui Crin îl susţine şi pe celălalt candidat", a spus Băişanu.

El a subliniat că a fost deranjat şi de faptul că 49 de organizaţii locale TNL nu au fost înscrise în convocator.

"Fac public de faţă cu preşedintele organizaţiei naţionale TNL că s-a întâmplat acest lucru. Nu ştiu că la PNL alegem cine intră în convocator", a spus Băişanu, care şi-a exprimat încrederea că liderul TNL, deputatul Florin Alexe, va soluţina această problemă.

El a arătat că nici organizaţii mari, precum cele din Siret, Frătăuţi, Marginea sau Drăgoieşti, nu au fost convocate.

"S-au întâmplat nişte lucruri care vor trebui reglate", a spus liderul PNL Suceava.

Imediat, pe scena sălii unde se desfăşura conferinţa, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 19 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 21 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Ministerul Economiei, acord cu un producător american de drone militare şi civile

Mediafax acum o ora
Acordul, semnat în cadrul Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°