Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu merge România bine? Explicația istoricului Lucian Boia

Publicat in Capital, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

O întreagă istorie este responsabilă de faptul că, astăzi, România nu merge bine, a afirmat, sâmbătă, la Bookfest, istoricul Lucian Boia. 'De ce nu merge România bine? Răspunderea cea mare este a unei întregi istorii', a afirmat profesorul, la lansarea ediţiei adăugite a lucrării sale 'De ce este România altfel?', desfăşurată la standul Editurii Humanitas.

'Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este aşa cum este. Parcurgându-i rapid istoria, am putut identifica o lungă serie de trăsături specifice, mai mult sau mai puţin îndepărtate de condiţia europeană 'medie', şi prinse ele însele în combinaţii contradictorii. Înlănţuindu-se, toate aceste particularităţi, prea multe particularităţi, conduc la România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori şi reuşite, nu doar neîmpliniri şi dereglări', notează Lucian Boia în paginile cărţii.

Menţionând că idei din acest volum se regăsesc şi în alte cărţi ale sale, autorul a mărturisit că scrierea acestei lucrări nu intra în proiectele sale de viitor. Boia a precizat că a scris cartea în urma 'a ceea ce s-a întâmplat în vara anului trecut'. Istoricul a completat că a încercat să explice, cu 'accente mai apăsate' decât în cărţile anterioare pe aceeaşi temă, 'cum e România, în comparaţie cu normele care orientează Uniunea Europenă'. Referindu-se la criticile adresate lucrării, Boia a precizat că 'nimeni nu a pus altceva în loc'.

În acelaşi cadru, Humanitas a lansat volumul 'Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine', aparţinând aceluiaşi Lucian Boia, despre care Gabriel Liceanu a afirmat că, la fel ca şi 'De ce este România altfel?', reia teme anterioare abordate de istoric, cu un altfel de zvâcnet, cu o altă vibraţie şi cu un anumit tip de formă care o face să fie mult mai percutantă şi mai căutată de cititori. @

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°