Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Populaţia Germaniei a scăzut cu 1,5 milioane de persoane

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Populaţia germană a fost revizuită în scădere cu 1,5 milioane de persoane, la 80,2 milioane de locuitori, la data de 9 mai 2011, a anunţat vineri Biroul de statistici Destatis, care a publicat rezultatele primului recensământ efectuat în Germania reunificată.

Populaţia Germaniei, ţara cea mai populată din Uniunea Europeană (UE), urmată de Franţa, era evaluată până în prezent la 81,7 milioane de locuitori, o cifră care are la bază recensăminte efectuate în anii '80 în Germania de Vest şi în Germania de Est. Ultimul recensământ efectuat în 2011 viza să rectifice aceste date, cu o fiabilitate contestată.

Recensământul nu relevă "vreo modificare notabilă a structurii pe categorii de vârstă" a populaţiei, a subliniat preşedintele Biroului de statistici Roderich Egeler, într-o conferinţă de presă.

Noua cifră a populaţiei este mai mică cu 1,8% celei anterioare.

"Amploarea revizuirii" ne-a surprins, a recunoscut Egeler, în pofida faptului că era aşteptată o corecţie în scădere, a precizat el.

Germania a recenzat 6,2 milioane de străini pe teritoriul său, reprezentând 7,7% din populaţie.

Ţara numără în mod "clar mai puţini străini decât se estima anterior", a subliniat Egeler.

Populaţia străină joacă un rol notabil în revizuirea în scădere a numărului global. Acest lucru ar putea să se explice prin faptul că străinii care părăsesc teritoriul german ar putea să fie mai puţin hotărâţi să îşi declare plecarea pentru registrele de la primării, potrivit şefei Departamentului pentru Populaţie din cadrul Destatis Sabine Bechtold.

Aceste date vor avea consecinţe importante asupra unui număr de indicatori ce ţin cont de populaţie, ca PIB-ul pe cap de locuitor sau nivelul şomajului. "Toţi indicatorii (sub formă de raport) de tipul «pe locuitor» vor fi afectaţi", a subliniat Bechtold, adăugând că aceştia vor fi recalculaţi în curând de către Desta

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 2 ore
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 58 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 46 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum 2 ore
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Recalcularea pensiilor: Ce se întâmplă dacă rezultă o pensie mai mică. Explicații oficiale

Adevarul acum o ora
Recalcularea pensiilor va fi finalizată până în toamnă, existând și posibilitatea ca, în urma aplicării noii formule, pensia rezultată să fie mai mică decât cea aflată în plată.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 41 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°