Ultima aeronavă Saab 2000 a părăsit flota Carpatair, după zece anu de serviciu sub însemnele companiei. Avioanele cu elice vor fi înlocuite de cele de tip jet
Angajaţii Carpatair au participat în numar mare la evenimentul de rămas bun, la care aeronava cu înmatricularea YR-SBB (Saab Bravo Bravo) a fost vedeta sesiunii fotografice de pe platforma Aeroportului International “Traian Vuia” din Timisoara, oraşul în care se află sediul central al companiei.
“Evenimentul organizat la Timişoara marchează un moment important în traiectul companiei. Aeronavele cu elice sunt înlocuite cu aeronave mai mari de tip jet mediu curier, Carpatair schimbând astfel strategia spre dezvoltarea de zboruri point-to-point de pe acele aeroporturi din România unde libera concurenţa între companiile aeriene este incurajata” a declarat Nicolae Petrov, director Carpatair.
Modelul de aeronava Saab 2000 a reprezentat “coloana vertebrala” a conceptului de nod aerian “Hub&Spoke” dezvoltat de Carpatair la Timisoara. În perioada de vârf, compania a operat prin hub-ul de pe Aeroportul “Traian Vuia” peste 350 de zboruri săptămânale pe un numar de 30 de rute, în şase ţări din Europa de Est şi de Vest.
Aeronava de producţie suedeză Saab 2000 este una dintre cele mai performante şi rapide aeronave cu elice existente din lume, cu o viteza de zbor de peste 665 km/h. Cei de la Carpatair au avut însă numeroase neplăceri datorită defecţiunilor sau incidentelor aviatice care au avut loc de-a lungul anilor.
Carpatair a devenit cel mai mare operator aerian de Saab 2000 la nivel mondial.
În cei 10 ani de operare pentru Carpatair, aeronavele Saab 2000 au efectuat peste 150.000 de ore de zbor şi au transportat peste 3.5 milioane pasageri.