Îmi permit să folosesc apelativul ,,BĂ’’ pentru că de foarte multe ori l-am auzit folosit chiar de cel ce cu emfază a anunţat că a rezolvat problema câinilor în Bucureşti.
Un om care ne-a promis proiecte grandioase, care a realizat ceea ce alţii n-au reuşit, un om de la care bucureştenii au atâtea aşteptări s-a umplut de ridicol, s-a acoperit de penibil pentru că ,,a rezolvat’’ nu problema cîinilor comunitari, ci a celor cu stăpîn. Era chiar ultima problemă de rezolvat, cea care nu-i lăsa pe edilii Capitalei să doarmă liniştiţi. Problema odată rezolvată, ei pot să-şi vadă liniştiţi de treabă. Pardon, de dormit.
Gropile din asfalt (sic! acolo unde ele există), lipsa canalizării în zone imense ale unei Capitale ce se vrea europeană, cheltuielile nejustificate din parcurile Capitalei, transportul în comun, care este sub orice critică, parcagii toleraţi contra-cost de poliţia locală, retrocedările care ar trebui să intre în vizorul DNA-ului, construcţiile realizate în baza unor aprobări care ar trebui să dea insomnii cu iz de cătuşe celor care au semnat, lucrările de infrastructură tărăgănate în dispreţul cetăţeanului şi multe alte probleme REALE ale Bucureştiului le voi aborda cu alte ocazii. Punctual şi documentat. Azi voi încerca să-mi explic o decizie aberantă şi, din punctul meu de vedere, departe de logica legalităţii.
Am un ,,dulău’’de pechinez în vîrstă de 14 ani. Oscar, că aşa-l cheamă, e bătrîn, ştirb, aproape surd şi în plus are cataractă la ambii ochi. Se încăpăţînează să trăiască şi să ne bucure inimile cu făţuca lui haioasă, atitudinea lui plină de blîndeţe şi îngăduinţă de bunicuţ pus pe şotii. Cînd avea vreo doi sau trei ani a avut o aventură cu o pechineză aidoma lui, aventură din care a rezultat un puiuţ la fel de dulce cum era şi el cînd a intrat în familia noastră. Rocky, fiul lui Oscar, a ajuns la un bun prieten şi totodată coleg de