La câteva decenii după ce Timişoara a fost cucerită de Casa de Habsburg, străinii care au vizitat oraşul au avut, în general, cuvinte de apreciere la adresa lui. Francesco Griselini, autorul unei cunoscute istorii a Banatului Timişoarei, spune că, de la început, „Mercy nu intenţiona nici mai mult nici mai puţin decât să facă din Timişoara unul dintre cele mai frumoase şi elegante oraşe ale monarhiei” iar în 1774, când J. J. Ehrler, înalt funcţionar al administraţiei imperiale, vizita Banatul, avea să scrie că „oraşului Timişoara nu i se poate în general reproşa nimic. Are tot ceea ce se cuvine unui oraş frumos, îngrijit şi bine rânduit”.

Timişoara nu avea totuşi un renume bun în ceea ce privea starea de sănătate, aşa cum reiese din numeroase relatări ale unor călători străini care au vizitat cetatea în secolul al XVIII-lea. Abatele iezuit François-Xavier Feller, pasionat călător care a ajuns şi „în frumosul oraş Timişoara” în 1777, spunea că „aerul nu e prea sănătos la Timişoara, cu toate că mlaştinile din împrejurimi au fost în mare parte secate şi că s-a săpat un canal bun, care este de mare folos. Frigurile bântuie de obicei, fără să fie primejdioase, dacă te îngrijeşti cât de cât”. În ce priveşte oraşul, a remarcat că e clădit după un plan regulat şi cu multă măreţie. „Catedrala este o clădire frumoasă, episcopul nu este episcop de Timişoara ci de Cenad. De asemenea, este frumoasă biserica românilor schismatici; plimbarea prin galeriile deschise ale cazărmilor este destul de plăcută. Se mai vede încă cetatea turcească, turnul lui Eugen, pe unde a intrat prinţul Eugen în oraş la 1716, precum şi mai multe case turceşti. Am văzut de asemenea câţiva evrei îmbrăcaţi turceşte…”. Şi Ignaz von Born, cunoscut mineralog austriac, care a pornit în 1770 într-o călătorie de studii prin Banat şi Transilvania, a poposit timp de zece zile la Timişoara, „oraş fru