Adio, Bechtel! Vestea plecării americanilor ne-a fost adusă săptămâna asta de domnul ministru Şova. De ce era necesară ruperea totală a acestui contract sper să ne explice cât mai curând oficialii care au luat decizia. Eu consideram problema deja rezolvată, de pe vremea când parteneriatul cu firma sinonimă cu dezastrul financiar pentru noi a fost renegociat (pentru a câta oară?!?) de Anca Boagiu, cu ajutorul preşedintelui Băsescu. Prilej cu care s-a considerat că e mai avantajos ca porţiunea deja începută de Bechtel să fie finalizată chiar de ei, ca să-şi asume responsabilitatea lucrării. Altfel, o altă firmă va câştiga peste ceva timp concesiunea şi va avea „n“ lucruri de reproşat celei care a lucrat până atunci. La fel ca orice meşter care trebuie să repare ceva făcut de altul înaintea lui: tot ce a făcut precedentul e o prostie, prost gândită şi prost executată!

Mărturisesc că nu mai am nicio idee dacă e bine sau rău ceea ce se întâmplă în construcţia de autostrăzi. În păienjenişul de relaţii şi interese private care s-a ţesut în jurul oricărei lucrări al cărei beneficiar e statul, orice kilometru de asfalt pare un câştig. Cei proaspăt veniţi la putere nu fac decât să înlocuiască un beneficiar al mierii scurse din marele borcan al bugetului de stat cu altul. Sau, dacă sunt destul de inventivi şi îndrăzneţi, să apară cu scheme prin care buzunarele celor care învârt hârtii cu antet de instituţii bugetare să se umfle chiar mai mult decât înainte. Hoţia e singurul sport la care românii ar putea să ia în fiecare an medalia de aur. Toate chestiunile care privesc proiectul naţional par a fi lăsate în grija lui Dumnezeu. Ei, cei de pe marginea Dâmboviţei, sunt mult prea ocupaţi cu propria supravieţuire. Uneori, nici măcar nu fură pentru ei.

Trebuie să fure pentru colegii de partid sau de alianţă politică, pentru adversarii din opo