La sfârşitul săptămânii trecute, 60 de jandarmi, între care şi un hunedorean, au încheiat un stagiu în arte marţiale desfăşurat sub îndrumarea unor instructori chinezi.
Stagiul s-a desfăşurat la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Gheorgheni, din judeţul Harghita. La ceremonia de finalizare a cursului a participat şi o delegaţie oficială din Republica Populară Chineză, condusă de colonel superior Xu Chao, şeful Statului Major la Comandamentul Provincial Jiangsu, din cadrul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze.
20 dintre jandarmii participanţi la stagiu au fost apreciaţi în mod deosebit de către instructorii chinezi, pentru rezultatele obţinute, şi au fost recompensaţi cu certificate de excelenţă în domeniul artelor marţiale.
La finalul ceremoniei, sub îndrumarea instructorilor chinezi, jandarmii au prezentat o serie de exerciţii demonstrative, în cadrul cărora au exemplificat procedee de lupte chinezeşti, exerciţii de arte marţiale (demonstraţii cu săbii) şi demonstraţii de luptă în stilul Sanda.

La finalul cer