Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încasările bugetare din impozitul pe profit, în scădere din cauza băncilor

Publicat in Capital, duminică 2 iunie 2013 ·

Sectorul bancar are influenţa cea mai mare în scăderea, în 2013, a încasărilor la bugetul de stat din impozitul pe profit, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, într-un interviu acordat Agerpres.

'Nu avem încă datele finale la cinci luni, dar se menţine scăderea la încasările din impozitul pe profit. Influenţa cea mai mare la neîncasarea impozitului pe profit o are sectorul bancar, în sensul că impozitul pe profit plătit de sectorul bancar este foarte redus, pentru că sistemul bancar a beneficiat de anumite prevederi legislative astfel încât să îşi introducă pe costuri creditele neperformante. Aceasta a avut un efect puternic în profiturile lor şi în impozitul pe care l-au plătit', a afirmat Daniel Chiţoiu.

Oficialul MFP a apreciat că profiturile băncilor s-au redus pentru că acestea s-au limitat în ultimii ani de zile să nu mai finanţeze economia, ci să aştepte şi să cumpere titluri de stat şi să nu aibă niciun risc.

'Bineînţeles că profiturile obţinute sunt foarte mici din diferenţa de dobândă, mai bine ar căuta soluţii să finanţeze economia, să câştige mai mult şi atunci şi profiturile lor vor fi mai mari şi impozitele plătite la stat la fel, mai mari', a mai spus ministrul Finanţelor.

Conform datelor MFP pe primele patru luni din 2013, încasările din impozitul pe profit reprezintă 7,7% din veniturile totale ale bugetului de stat şi s-ai cifrat la 5,008 miliarde lei, în scădere cu 179,3 milioane lei (minus 3,5%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 3 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 5 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 5 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 9 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 10 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 8 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 7 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°