Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interes enorm pentru animale şi noua faţă a stabilimentului - Grădina Zoo, ca un magnet

Publicat in Crisana, duminică 2 iunie 2013 ·

Redeschisă săptămâna trecută după aproape trei ani de lucrări, Grădina Zoologică din Oradea a fost unul dintre punctele de atracţie pentru copii, sâmbătă şi duminică. Din cauza afluxului foarte mare de vizitatori, unii veniţi cu autobuzele, a fost nevoie de intervenţia Poliţiei Rutiere pentru a dirija circulaţia din zonă.

Sute de copii şi însoţitorii lor aşteptau, sâmbătă, la o coadă imensă, să li se permită accesul în Grădina Zoologică pentru a vedea animalele şi noile lor habitate. Interesul foarte mare a fost justificat şi de faptul că, de 1 şi 2 iunie, accesul în Zoo a fost gratuit pentru copiii cu vârsta până la 18 ani. Astfel, autocare cu copii, unele venite din județe vecine (Sălaj, Satu Mare), erau parcate sâmbătă, în jurul amiezii, în parcarea de la confluenţa Parcului Nicolae Bălcescu şi Bulevardul Decebal. Lor li s-au adăugat sute de maşini, astfel că traficul în zonă s-a desfăşurat extrem de anevoios. Din acest motiv, s-a apelat la Poliția Rutieră, pentru a dirija autoturismele şi pentru a se evita blocarea circulaţiei. Vizitatorii pot admira la Oradea peste 400 de animale, care trăiesc pe o suprafaţă de peste 7 hectare, de două ori mai mare decât cea pe care o avea vechiul parc. Un bilet pentru adulți costă 10 lei, iar copiii, studenții și pensionarii plătesc jumătate din preţ. Reamintim că Grădina Zoologică din Oradea a fost redeschisă publicului luni, 27 mai, după lucrări de extindere şi modernizare care au durat aproape trei ani. Pentru modernizarea, extinderea și amenajarea Grădinii Zoologice s-au investit 4,5 milioane euro (inclusiv TVA), sumă din care 75% a fost asigurată de Ministerul Mediului, iar 25% a fost suportată de Primăria Oradea. Au fost modernizate toate corpurile de construcție (52 de clădiri), dar și amenajate 22.455 mp de suprafețe exterioare. În ce priveşte efectivele de animale, gradul de populare este de 75%.

02.0

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 48 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°