Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutul Inimii este aproape de stop cardiac

Publicat in Ziua de Cluj, luni 3 iunie 2013 ·

200 de pacienţi bolnavi de inimă nu pot fi operaţi la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, din cauza lipsei fondurilor. Conducerea instituţiei medicale depune, astăzi, un memoriu la Ministerul Sănătăţii.

Subfinanţarea Institutului Inimii Nicolae Stăncioiu din Cluj-Napoca ar putea să-i omoare, la propriu, pe cei 200 de bolnavi înscrişi pe lista de aşteptare pentru a fi operaţi. Intervenţiile chirurgicale s-au sistat din cauza lipsei banilor.

Managementul Institutului Inimii susţine că ar fi nevoie de aproximativ un milion de lei pentru a interveni în cazul celor 200 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare. Banii ar putea să vină de la Ministerul Sănătăţii, ordonatorul principal de credite.

"În momentul în care nu sunt bani de programe, să cumpărăm medicamente sau să efectuăm proceduri medicale mai complicate devine imposibil. Nu putem deservi pacienţii. O intervenţie pe cord costă câteva mii de euro. Noi avem capacitatea să intervenim în cazul celor 200 de pacienţi. I-am putea opera în două luni, dacă am avea bani", a explicat, managerul Institutului, Tudor Simionescu.

Din cauză că o intervenţie pe cord costă câteva mii de euro, nu au existat pacienţi care să solicite o intervenţie pe care să o suporte din buzunarul propriu. "Suntem subfinanţaţi de la începutul anului, când situaţia a fost gravissimă, iar, în continuare, aceasta e reţeta către faliment. Am o senzaţie că suntem daţi la o parte şi nu-mi explic de ce", a arătat medicul.

Pentru a rezolva situaţia, conducerea Institutului Inimii, alături de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CAS) Cluj, şi prefectura depun, astăzi, la Ministerul Sănătăţii, un memoriu. „Am facut toate demersurile pentru a obţine o distribuţie echitabilă a banilor. Noi suntem finanţaţi mai slab decât celelalte institute medicale din ţară. Sunt ferm convins că există centre cu aceeaşi capacitate, mai bine

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 8 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 3 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 5 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 8 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 5 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Aterizare de urgență a unui avion israelian în Turcia. Personalul de la sol i-a refuzat alimentarea

Ziare.com acum 3 ore
Unui avion al companiei El Al din Israel a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Antalya duminică, 30 iunie, pentru a evacua un pasager bolnav. Apo i-a fost refuzată alimentarea de către personalul turc, a informat transp

Spania a strivit Georgia la Euro 2024: urmează un meci colosal pentru iberici în sferturi

Adevarul acum 2 ore
Selecţionata Spaniei s-a calificat meritat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins Georgia cu scorul de 4-1 (1-1), duminică seara, pe Cologne Stadium din Koln.

Vremea

București
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
joi

19°/33°
Iasi
acum

25°
lun.

22°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°