Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solicităm un raport public cu privire la situaţia financiară a Spitalului de Urgenţă Petroşani. Dimpreună cu reducerea salariilor fabuloase!

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 2 iunie 2013 ·

Fie că autorităţile recunosc, fie că nu, Spitalul de Urgenţă Petroşani (SUP) se deplasează pe o pantă descendentă. Dacă la mijlocul lunii februarie a.c., într-o conferinţă de presă primarul în exerciţiu anunţa că unitatea medicală nu are ariera­te, spre finele lunii aprilie,

într-o conferinţă de presă desfăşurată în data de 29, mana­gerul unităţii, dr. Alin Vasilescu - anunţa că este obligatoriu ca spitalul să nu înregistreze arierate pentru a-şi putea desfăşura activitatea. A doua zi, în 30.04.2013, Spitalul de Urgenţă Petroşani înregistra deja ariera­te într-un cuantum semnificativ.

Tocmai de aceea a fost nevoie ca, într-o şedinţă fulger a Consiliului Local al municipiului Petroşani, derulată săptămâna trecută, cu o zi înaintea celei ordinare, legislativul local să aprobe rectificarea bugetului pe 2013 al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii cu suma de 6,17 miliarde de lei vechi. Suma a fost direcţionată la capitolul Sănătate (cheltuieli materiale).

Pe cale de consecinţă, este evident că, la fel ca o bună parte din unităţile de profil din întreaga ţară, şi unitatea medicală etalon a Văii Jiului cunoaşte vremuri în care trebuie strânsă cureaua.

Ar fi absolut eronat să gândim că actuala situaţie, pe lângă vremurile grele din punct de vedere economic şi social pe care le trăim, s-ar putea datora exclusiv managerului unităţii, dr. Alin Vasilescu. Tocmai pentru că un medic bun nu este, în mod obligatoriu, şi un manager bun, situaţia spitalului trebuie analizată prin prisma Consiliului de Administraţie (CA). Care Consiliu a fost rareori amintit în referirile publice la situaţia Spitalului de Urgenţă din Petroşani. Pe cale de consecinţă, în special în lumina ultimelor dezvăluiri legate de menţinerea pe criterii strict de ordin politic a numitei Ardeleanu Maria în CA-ul unităţii medicale,

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 6 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 3 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 5 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

17°/21°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°