Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localnicii din Dăneşti au găsit soluţia: Îşi fac asociaţie să-şi poată paşte vitele

Publicat in Impact in Gorj, marți 4 iunie 2013 ·

Localnicii din comuna Dăneşti, care săptămâna trecută ameninţau cu proteste în faţa primăriei din localitate, se vor uni într-o asociaţie. Asta pentru ca izlazul ce urma să fie concesionat să-l poată obţine ei pentru a-şi paşte animalele în linişte.

Scandalul iscat pe seama izlazului din comuna Dăneşti care ar fi urmat să fie concesionat de către primărie este pe cale să se stingă. Oamenii au înţeles că există o ordonanţă ce urmează să devină lege prin care toate izlazurile ce aparţin de domeniul public trebuie să fie concesionate. Aşa se face că, cei peste 20 de localnici proprietari de vite şi ovine, au început deja demersurile pentru a înfiinţa o asociaţie, pentru ca mai apoi să poată concesiona izlazul aflat în discuţie. Oamenii au ameninţat în urmă cu o săptămână că vor veni cu vitele în faţa primăriei pentru a protesta împotriva acestei ordonanţe, însă, acum au înţeles că pot concesiona chiar ei păşunea. Pentru a le da timpul necesar să intre în legalitate cu asociaţia respectivă, primarul localităţii, Emilian Rusu a amânat şedinţa de Consiliu Local prin care urma să se dea o astfel de hotărâre, până când cei peste 20 de localnici îşi vor fi finalizat actele necesare înfiinţării acestei asociaţii. „Oamenii nu au ştiut despre ce este vorba. Ei au priceput că vrem să vindem izlazul, nu să-l concesionăm, aşa cum ne cere legea. Le-am dat un răgaz de câteva luni până când îşi vor înfiinţa o asociaţie, prin ajutorul căreia să poată concesiona izlazul, adică să participe la licitaţie”, a declarat Emilian Rusu, primarul comunei Dăneşti. Oamenii spun că dacă nu ar fi primit acest răgaz, atunci ar fi fost nevoiţi să-şi vândă cele peste o mie de capete de animale, pe care le deţin.

Localnicii din comuna Dăneşti, care săptămâna trecută ameninţau cu proteste în faţa primăriei din localitate, se vor uni într-o asociaţie. Asta pentru ca izlazul ce urma să fie c

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 35 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°