Care va să zică, Victor Ponta încă şi-l doreşte preşedinte pe Crin şi ar vota cu el dacă alegerile ar avea loc mâine. Fie că-i place sau nu, devine însă din ce în ce mai limpede că asemenea declaraţii de fidelitate sunt făcute mai mult de ochii lumii. Ion Iliescu obişnuia să vorbească în termeni similari despre Petre Roman, asigurându-l de tot sprijinul său chiar în timp ce se căznea să-l debarce din postul de prim-ministru în 1991.

Pare a fi doar o problemă de timp până când Ponta şi Crin o vor apuca pe căi diferite. În prezent, se comportă ca două creaturi aflate cu nu prea mult timp în urmă pe aceeaşi treaptă evoluţionară. Ponta a evoluat, ajungând în postura unui albatros capabil să traverseze oceanul, în timp ce Crin rămâne o pasăre de uscat greoaie, mai mult sau mai puţin incapabilă de zbor – un fel de pasăre Dodo a secolului 21. Speră să obţină preşedinţia făcându-se portavocea vederilor naţionaliste rudimentare ale grupului Intact şi adresându-se segmentelor de populaţie lesne manipulate de instigatoarea ofertă mediatică a Antenelor. Dar Crin ar avea stringentă nevoie un repertoriu înzecit mai diversificat pentru a avea succes − în special în astfel de vremuri nevrotice. Şi-a demonstrat obtuzitatea viziunilor în întreaga lor splendoare atunci când a găsit de cuviinţă să ticsească lista candidaţilor PNL cu personaje atât instabile, cât şi compromise politic, ale căror unică virtute pare a fi disponibilitatea de a susţine un lider gata să le tolereze la schimb comportamentul de infractori. Gestul de a aşeza blazonul liberal pe Gigi Becali a avut efecte adverse cu mult înainte de condamnarea acestuia la detenţie.

O gafă şi mai mare a fost recompensarea lui Sorin Roşca Stănescu cu un fotoliu de senator. Dacă Antonescu ar fi acceptat sfătuitori raţionali în jurul său, aceştia i-ar fi explicat că SRS este o bombă cu ceas, a cărei explozie rămâne doar