Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce a declarat Apostu în faţa instanţei

Publicat in CityNews Alba, luni 3 iunie 2013 ·

Fostul primar al municipiului Cluj -Napoca, Sorin Apostu, acuzat de fapte de corupţie în dosarul în care mai sunt inculpaţi soţia sa, Monica Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia, a fost reaudiat la termenul de luni de Curtea de Apel Târgu Mureş, la cererea acestuia. Apostu a declarat că este nevinovat şi că declaraţia denunţătorului Aspazia Droniuc este nulă, în condiţiile în care aceasta a refuzat să facă noi declaraţii în faţa instanţei, demonstrând astfel valoarea probantă a declaraţiei acesteia în faza de urmărire penală.

Apostu a susţinut în faţa instanţei că Droniuc nu i-a cerut să o ajute cu ceva şi nici să intervină la şeful Ratuc, Liviu Neag. Apostu a declarat că nu era în relaţii de amiciţie cu Neag, mai ales că făcea parte din alt partid politic.

El a explicat că RADP Cluj are un parc auto mai mare decât RATUC şi, dacă i-ar fi fost “îndatorat” lui Droniuc, ar fi trimis-o şi la acea regie, arătând că nu îşi aminteşte de nicio întâlnire cu Neag în care să îi spună acestuia că îl va căuta Droniuc. Apostu a precizat încă o dată că nu şţia de contractul de asistenţă juridică dintre cabinetul de avocatură al soţiei sale, Monica Apostu, şi firma reprezentată de Droniuc, şi de altfel de niciun contract al soţiei sale, din cauza programului încărcat pe care îl avea. Fostul primar al municipiului Cluj Napoca a mai spus că nu ştia nici măcar ce onorarii încasa soţia sa.

Sorin Apostu a mai declarat că folosea banii de pe cardul pe care i se vira salariul de primar, iar alte carduri precum cel pe care primea banii de la universitate, nu folosea, în dorinţa de a economisi bani pentru concediu. El a ţinut să precizeze că nu ştia nici de cardurile de carburant care apar în rechizitoriu, dar nici de contractul avocaţial încheiat între soţia sa şi omul de afaceri Călin Stoia.

Inculptatul a mai spus în faţa instanţei că niciunul din cei 40 de martori aud

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 57 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 18 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 22 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum 30 minute
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°