Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poate trece afacerea ”magiunului de Topoloveni” pe profit

Publicat in Capital, luni 3 iunie 2013 ·

Posibilitatea de a exporta va permite companiei Sonimpex Topoloveni, producătorul magiunului din această localitate, să treacă pe profit, a declarat luni director general al companiei, Bibiana Stanciulov.

'Profitul este undeva sub pământ. Profit încă nu este pentru că să nu uităm că acolo am făcut o investiţie foarte mare care nu s-a amortizat încă....La primul export sunt sigură că vom trece la un profit adevărat. Aceasta îmi şi doresc pentru că totuşi şi până la capăt este o afacere', a spus Bibiana Stanciulov.

În prezent, compania are o cifră de afaceri de 1,3-1,5 milioane de euro anual, iar producţia este de până în 200 de tone, incluzând magiun, zacuscă şi pasta de tomate, însă capacitatea fabricii ar fi de peste 500 de tone. Acesta a spus că nu se pune problema materiei prime.

'Vin foarte mulţi şi ne oferă. Condiţia este ca prunii să nu fie stropiţi. Iar în toamnă vom avea primul an cu magiun în conversie ecologică, de la Iancu Jianu luăm, din judeţul Olt. Va fi primul an în care va apărea magiun în conversie ecologică', a spus Bibiana Stanciulov.

Acesta a explicat că de când apare primul fruct proaspăt şi până în decembrie când se poate realiza zacusca de ciuperci, fabrica ar putea să lucreze nonstop. La început, când compania producea doar magiunul, programul se rezuma la lunile august - septembrie. Sonimpex Topoloveni realizează în prezent 18 produse.

Bibiana Stanciulov a precizat recent, într-un interviu pentru AGERPRES, că de la 1 august va demara primele acţiuni de promovare în Elveţia în cadrul primului proiect aprobat României pentru pieţele Norvegia, Federaţia Rusă şi Elveţia, magiunul urmând să fie 'plimbat' în târguri, unde oamenii pot degusta, dar şi în magazine, cu mostre. Magiunul de Topoloveni va beneficia pe aceste pieţe şi de publicitate.

De asemenea, magiunul de Topoloven

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 3 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 11 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 4 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 4 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 4 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°