Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai scurtă vacanţă în Gruia: CFR se va reuni peste 12 zile!

Publicat in CityNews Alba, luni 3 iunie 2013 ·

Fosta campioană a României a intrat în vacanţă după finala Cupei. "Vişiniii" nu se pot bucura prea mult de concediu: pe 13 iulie sunt aşteptaţi la Cluj pentru reunirea lotului.

CFR Cluj a avut un sezon aproape perfect pe plan extern, unde a reuşit să stabilească un adevărat record pentru echipele româneşti: 10 puncte acumulate în grupele Champions League. În schimb, în competiţiile interne, mai cu seamă în Liga 1, prestaţiile "feroviarilor" au lăsat de dorit, astfel că echipa din Gruia a ratat şansa de a parcticipa în sezonul următor într-o competiţie europeană.

După eşecul de sâmbătă, din finala Cupei (scor 0-1 cu Petrolul) lotul s-a întors la Cluj, iar jucătorii au intrat oficial în vacanţă. Concediul este însă unul extrem de scurt: doar 12 zile se vor putea odihni Ricardo Cadu şi colegii săi, pentru că pe 13 iulie sunt aşteptaţi la reunirea lotului. O zi mai târziu, echipa va pleca în cantonamentul din Austria, de unde se vor întoarce cu câteva zile înainte de 20 iulie, dată la care este programat startul Ligii 1.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 22 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cum să te protejezi în perioadele de caniculă. Recomandările Ministerului Sănătății

Ziua Constanta acum 2 ore
Sănătății a emis recomandări esențiale pentru protecția sănătății în perioadele de căldură intensă. Specialiștii Ministerului Sănătății au subliniat importanța adoptării unor măsuri de prevenire a efectelor negative ale caniculei. Este esențial ons

La Omniasig au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie

News.ro acum 33 minute
Asiguratorul Omniasig anunţă că au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie. ”Omniasig Vienna Insurance Group a luat măsuri rapide pe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 58 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°