Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul unui primar din Dolj, cercetat în urma unei plângeri anonime că ar fi legat şi lovit un copil

Publicat in Romania Libera, marți 4 iunie 2013 ·

Fiul unui primar dintr-o comună din Dolj este cercetat pentru lipsire de libertate şi lovire, după ce la Parchetul Judecătoriei Craiova a fost depusă o plângere anonimă în care acesta este acuzat că ar fi legat un copil de un stâlp, apoi l-ar fi lovit, informează Mediafax.

Poliţiştii din Bechet au deschis o anchetă în cazul lui Iustin Stanciu, de 25 de ani, fiul primarului din localitatea doljeană Apele Vii, pentru lipsire de libertate şi lovire, după ce la Parchetul Judecătoriei Craiova a fost primită, în 28 mai, o plângere anonimă împotriva acestuia.

Potrivit putătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, Adrian Căpraru, în sesizare era reclamat faptul că fiul primarului ar fi legat cu sârmă un copil în vârstă de 12 ani, de un stâlp al stadionului din localitate, apoi l-ar fi lovit de mai multe ori.

Incidentul ar fi avut loc în 29 aprilie.

"Este înregistrat un dosar penal la Poliţiei Bechet, în care se fac cercetări pentru a se stabili dacă în cauză este vorba de comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovire. La finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat Parchetului Judecătoriei Craiova", a precizat comisar şef Adrian Căpraru.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, părinţii copilului nu au depus plângere în acest caz, considerând că totul a fost "o joacă".

Martori ai incidentului au spus, potrivit surselor citate, că băiatul a fost legat de un stâlp, dar că totul a fost "o glumă", iar după ce a fost dezlegat copilul a rămas în continuare cu fiul primarului, fără să arate că l-ar fi deranjat că fusese legat.

Fiul unui primar dintr-o comună din Dolj este cercetat pentru lipsire de libertate şi lovire, după ce la Parchetul Judecătoriei Craiova a fost depusă o plângere anonimă în care acesta este acuzat că ar fi legat un copil de un stâlp, apoi l-ar fi lovit, informează Mediafax

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 38 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 17 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum 34 minute
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 3 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°