Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza" Gigi Becali, condamnat definitiv la TREI ANI DE ÎNCHISOARE cu executare
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. Gigi Becali (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de apărarea lui Gigi Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, dosar în care, de altfel, s-a şi dispus revocarea suspendării pedepselor primite până la acel moment.
Tot atunci, procurorul a cerut completului de cinci judecători condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte doi ani cu suspendare.
Gigi Becali a declarat, la acelaşi termen, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act
În ultimul său cuvânt, Becali le-a mărturisit judecătorilor că au reuşit să-l sperie, că s-a făcut "băiat cuminte" şi că România are de pierdut odată cu încarcerarea sa.
Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce