Atât Marx, cât şi Engels scriau clar, pasionat şi captivant. Sigur, Engels simplifica teribil, dar o făcea pentru a transforma idei filosofice de maximă abstracţie într- o doctrină inteligibilă şi accesibilă la nivelul proletarului relativ educat.

Ulterior, socialiştii germani vor merge pe linia lui Engels, iar filosofia originară, sofisticatul hegeliano- marxism, se estompează până la semiextincţie. Este simptomatic că, în 1923, în momentul apariţiei cărţilor eretice ale tânărului Lukács şi Karl Korsch, ambele opuse mecanicismului şi pozitivismului – dominante în gândirea stângii marxiste –, atât bolşevicul Grigori Zinoviev, cât şi social-democratul Karl Kautsky au găsit de cuviinţă să le anatemizeze drept primejdioase pentru gândirea revoluţionară. Marxişti care au scris elegant şi atractiv? Mă gândesc la Rosa Luxemburg, măcar în scrierile jurnalistico- politice.

Apoi, Gramsci, cu ale sale reflecţii despre Machiavelli, despre hegemonie, despre "Prinţul“ modern. Există o distincţie crucială între marxismul occidental, cu iluziile şi deziluziile sale, pe de o parte, şi marxismul sovietic, pe de alta. Scrierile din perioada marxismului critic ale unor Agnes Heller, Leszek Kołakowski şi Karel Kosik sunt şi ele concepute la un nivel filosofic şi stilistic remarcabil. În acelaşi sens, este greu de negat că, oricum l-am privi pe Lev Troţki, era un scriitor de mare clasă. "Istoria Revoluţiei Ruse" şi autobiografia ("Viaţa mea") se citesc ca veritabile tragedii istorice. Cât priveşte marxismul oficial, el era sec, arid, aseptic şi indigest, ajunsese la nivelul deplorabil al limbii de lemn.

Nu sunt printre cei care consideră că "Manifestul Partidului Comunist" face parte din "cartea albă a marxismului“. Sigur, există ceea ce unii au numit o poezie a revoluţiei în acel text incandescent, dar nu mai puţin o celebrare a violenţei, considerată drept tămăduitoare ş