Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află care este serialul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane

Publicat in Romania Libera, marți 4 iunie 2013 ·

Serialul "Clanul Soprano", care prezintă viaţa de zi cu zi a unor mafioţi din New Jersey, a fost desemnat show-ul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane, informează Mediafax.

"Clanul Soprano" a depăşit comedia "Seinfeld", clasată pe locul al doilea în această listă întocmită de Sindicatul scenariştilor americani.

Această asociaţie (Writers Guild of America/ WGA), alcătuită din scenarişti care lucrează în cinematografie, televiziune şi industriile new media, a alcătuit o listă cu cele mai bune 101 seriale TV din punct de vedere al scenariilor, pe baza voturilor exprimate de membrii săi, informează Reuters.

Comediile şi dramele sunt reprezentate în mod egal în Top 10.

WGA a favorizat producţiile de televiziune relativ recente. Doar unul din primele 10 seriale, "The Twilight Zone", clasat pe locul al treilea, a fost produs înainte de anii 1970, iar aproape jumătate din întreaga listă de 101 seriale au fost lansate în ultimul deceniu.

"Clanul Soprano", produs de postul de televiziune HBO, spune povestea mafiotului Tony Soprano, interpretat de James Gandolfini, care încearcă din răsputeri să păstreze un echilibru între viaţa de familie şi acţiunile mafiote în care este implicat.

Celelalte comedii care se alătură serialului "Seinfeld" în top 10 sunt producţii din anii '70-'80 - "All in the Family", "The Mary Tyler Moore Show", "M*A*S*H" şi "Cheers".

Producţiile dramatice "The West Wing", "The Wire" şi "Mad Men" completează topul 10. De altfel, "Mad Men" este singurul show TV din topul 10 care nu s-a încheiat şi rulează încă şi în 2013.

Serialul de animaţie "Familia Simpson" ocupă locul al 11-lea, urmat de producţia din anii '50 "I Love Lucy".

"The Daily Show With Jon Stewart", clasat pe locul al 17-lea, a ocupat cea mai înaltă poziţie dintre toate producţiile de televiziune care ies din formatul comediil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 4 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 13 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°