Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Eroii de la Arad: Trei pompieri au fost avansaţi în grad după ce au salvat viaţa unui muncitor

Publicat in Adevarul, marți 4 iunie 2013 ·

În urmă cu două săptămâni s-au chinuit ore întregi să salveze viaţa unui muncitor prins sub un mal de pământ, iar acum au fost avansaţi în grad. Este vorba despre trei pompieri arădeni.

Aceştia alături de alţi 24 de pompieri au primit şi mulţumiri scrise din partea MAI. Astfel, subofiţerii Adrian Neamţu şi Paul Sarosy au primit gradul de plutonier adjunct, iar colegul lor Cosmin Pop a fost avansat la gradul de plutonier major.

Muncitorul salvat este în continuare în stare gravă, dar de pe patul de spital a ţinut să le mulţumească şi el pompierilor. Misiunea de salvare a lui a durat opt ore.

„Pentru merite deosebite, trei subofiţeri au fost avansaţi în grad înainte de termen, iar alţi 24 au fost recompensaţi cu mulţumiri scrise din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Acesta mai spune: „Cei trei colegi au făcut parte din prima echipă ajunsă la locul accidentului şi, practic, au salvat viaţa victimei, reuşind să coboare în şanţul adânc de peste cinci metri pentru a-i pune o mască cu oxigen, deşi malurile se surpau în continuare“.

Mulţumiri din partea Ministerului Afacerilor Interne au primit col. Golea Marius, col. Marşieu Iustin, cpt. Pleşca George, plt. adj. Şef Wohlrapp Aurel, plt. adj. şef. Mecea Marinel, plt. maj. Giurgiu Domiţian, plt. maj. Hepcal Cuc Viorel, plt. maj. Teorean Paul, plt. maj. Saroşi Paul, plt. maj. Neamţu Adrian, plt. maj. Ruja Petru, plt. maj. Petreuş Adrian, plt. maj. Şiclovan Gheorghe, plt. maj. Wille Roland, plt. Stoica Alexandru, plt. Crişan Adrian, plt. Pop Cosmin, plt. Bujor Viorel, plt. Mal Daniel, plt. Munteanu Viorel, plt. Turcuş Iulian, plt. Câlb Cătălin, plt. Cordiş Mihai, plt. Popa Claudiu, plt. Mircea Virgil, sg. maj. Maftior Ovidiu, sg. maj. Ardelean Viorel.

Mai puteţi citi: Tor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum o ora
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 6 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 6 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 5 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 11 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 5 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 7 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°