Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Negomir “pe butuci” la capitolul angajări

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 5 iunie 2013 ·

Primăria Negomir are nevoie urgentă de personal. Cu toate că în repetate rânduri a solicitat deblocarea posturilor, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a întâmplat nimic nici la nivel naţional, astfel că toată lumea este în aşteptare. Activitatea multor primării a fost afectată de acest lucru, însă, deocamdată măsurile întârzie să apară. „Am deficit de personal. Suntem printre comunele cele mai afectate din acest punct de vedere. Cred că cea mai afectată este Ioneşti, însă, eu ar trebui să am 26 de posturi şi am efectiv 13. Am solicitat sigur, însă, aşteptăm. În primul rând mi-ar trebui un asistent social. Foarte multe dintre atribuţii le-am derogat către alţi angajaţi. Volumul de muncă este foarte mare. Am nevoie de inspector social, agent fiscal, asistent social şi îngrijitor, femeie de serviciu. Am cerut patru posturi din cele 13 de care aş avea nevoie”, a spus Ion Gruescu, edilul localităţii Negomir. Prefectul Claudiu Teodorescu spune că procedura continuă, însă, nu se poate face nimic la nivel local atâta timp cât nu există aprobarea celor de la nivel naţional. „A mers procedura în continuare în acelaşi ritm în ceea ce priveşte procedura de deblocare a posturilor la primării. În schimb la nivel naţional nu s-a făcut nici o deblocare de posturi, aştept şi eu şi primarii desigur. Cred că sunt în proporţie de 80% de la nivelul judeţului Gorj, primării care solicită deblocarea de posturi”, a spus Claudiu Teodorescu.

Primăria Negomir are nevoie urgentă de personal. Cu toate că în repetate rânduri a solicitat deblocarea posturilor, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a întâmplat nimic nici la nivel naţional, astfel că toată lumea este în aşteptare. Activitatea multor primării a fost afectată de acest lucru, însă, deocamdată măsurile întârzie să apară. „Am deficit de personal. Suntem printre comunele cele mai afectate din acest punct de vedere. Cred

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 3 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 32 minute
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 11 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°