Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia a intrat în a cincea zi de proteste

Publicat in Bursa, marți 4 iunie 2013 ·

* Pieţele se redresează

Protestele din Turcia continuă pentru a cincea zi consecutiv, iar demonstraţiile declanşate iniţial în Istanbul au cuprins, începând de duminică, mai multe regiuni din vestul, sudul şi sud-estul ţării, relatează sursele de presă internaţionale.

O importantă confederaţie sindicală din Turcia a iniţiat, astăzi, o grevă ce urmează să se desfăşoare timp de două zile, aceasta denunţând "practicile de teroare" folosite de stat împotriva protestatarilor.

Confederaţia Publică a Sindicatelor Lucrătorilor (KESK), care reprezintă 240.000 de muncitori, a declanşat o \"grevă de avertisment\", protestând faţă de represiunea poliţiei asupra a ceea ce a început sub forma unor manifestaţii paşnice.

Vicepremierul turc Bülent Arinç le-a prezentat, astăzi, scuze celor răniţi în cadrul mişcării de contestare a Guvernului, informează AFP.

\"Îmi prezint scuzele tuturor celor care au fost victimele violenţelor\", a declarat Bülent Arinç.

În decursul zilei de astăzi, Guvernul de la Ankara le-a cerut turcilor să înceteze manifestaţiile. \"Sunt convins că cetăţenii noştri, responsabili, vor înceta astăzi protestele; este ceea ce aşteptăm de la ei\", a mai declarat vicepremierul.

Poliţia a intervenit ieri, folosind tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, încercând să oprească protestele.

Mai multe baricade de moloz au fost ridicate de-a lungul căilor navigabile pe Bosfor şi la intrarea în Piaţa Taksim din Istanbul, blocând traficul rutier. Grupurile de stânga au cerut demisia primului-ministru Erdogan, declarând: \"Indiferent ce se întâmplă, nu există cale de întoarcere\".

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a precizat, înainte să se deplaseze în Maroc, că protestele sunt manifestări extremiste şi un rezultat al activităţii duşmanilor seculari care sunt împotriva partidului său: \"Acesta este un protest organizat de

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou Cod gaben de inundații pe râuri din județul Botoșani

Botosani News acum 28 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Bașeu, Sitna, Prut, Jijia și afluenții acestora și au emis o atenționare pentru fenomene imediate de tip Cod Galben până astăzi, la ora 20:00. Potrivit acestora, ca urmare a precipitațiilo

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 2 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 26 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum 42 minute
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

Zelenski: "China nu va vinde armament Rusiei. Xi Jinping mi-a dat cuvântul său. Vom vedea"

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit asigurări de la șeful statului chinez, Xi Jinping, că țara sa nu va vinde armament Rusiei. Declarația a fost făcută la Summitul G7 din Italia, iar Zelenski a confirmat că a purtat o discuție telefo

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Vremea

București
acum

24°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°