Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La tribunal, în uniformă interzisă: Ce a fost în stare să facă un tată ca să-şi vadă copiii

Publicat in Romania TV, marți 4 iunie 2013 ·

Un american care le-a dat copiilor prenume inspirate din nazism şi care a fost decăzut din drepturile părinteşti s-a prezentat luni în faţa unui judecător specializat în probleme familiale purtând uniforma militară interzisă.  

Americanul spera că va primi astfel dreptul de a-l vedea măcar pe cel mai mic dintre copii, în vârstă de 18 luni.

"Îmi iubesc copiii, vreau să fiu tatăl lor", a declarat Heath Campbell, de 40 de ani, înaintea audierii la tribunalul din Flemington (New Jersy), citat de postul local NBC 10.

Cei trei copii ai săi mai mari se numesc Adolf Hitler Campbell (7 ani), JoyceLynn Aryan Nation Campbell (6 ani) şi Honzlynn Jeannie Campbell (5 ani), nume pe care el i le-a dat şi de care spune că este mândru. "Nu le-am făcut niciodată rău copiilor mei. Le-am dat doar un prenume, dar nu mai cred că a fost o idee bună", a adăugat Heath Campbell, care se prezintă ca fiind nazist. El poartă de asemenea, tatuată pe gât, o enormă cruce nazistă.

Copiii au fost luaţi de la părinţii lor în 2009, iar Heath Campbell, în vârstă de 40 de ani, susţine că nu i-a mai văzut de doi ani. Al patrulea copil, Heinrich Hons Campbell, a fost luat de la cuplu de serviciile sociale la câteva ore după naşterea sa în noiembrie 2011, autorităţile invocând trecutul violenţelor familiale.

Cuplul, de atunci separat, a devenit celebru când un supermarket a refuzat să scrie "Adolf Hitler" pe tortul pentru aniversarea fiului lor în 2008. Atunci a fost deschisă o anchetă, iar copiii au fost luaţi de la părinţi imediat.

Citeşte şi: ŞOCANT: 42% dintre austrieci consideră că dictatura lui Hitler nu a fost prea rea

Campbell a mai spus că depinde de judecător dacă va considera că este sau nu o idee bună de a veni la tribunal îmbrăcat în uniforma nazistă. "Dacă sunt judecători buni şi persoane bune, vor privi în interior şi nu se vor opri la

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 21 minute
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

INS: Cifra de afaceri din industrie, pe total, a crescut în termeni nominali, cu 7,1%, în primele patru luni

News.ro acum o ora
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali, cu 7,1%, în primele patru luni ale anului, comparativ cu perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

Galaţi: Trei persoane surprinse de un mal de pământ/ Una a murit şi una este inconştientă

News.ro acum 29 minute
Pompierii din Galaţi intervin, luni, pentru a scoate trei persoane susprinse de un mal de pământ, în localitatea Tudor Vladimirescu. Una dintre victime a fost scoasă decedată, alta inconştientă, fiind aplicate manevre de resuscitare. ”ISU Galati a f

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum o ora
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 3 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de dulciuri

News.ro acum 2 ore
Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de bomboane şi alte companii alimentare care folosesc ingredientul pentru a face ciocolată, transmite CNBC. În ultimii ani, preţul pentr

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi din Piaţa Amzei de la BES Sectorul 1 / Ce face acest guvern e un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°