În ultima decadă a lunii mai, portarul Ionuţ Pop, de la Centrul de Copii şi Juniori al FC Bihor, a susţinut probe de joc la Academiile a două cluburi importante din Italia, AS Roma şi Juventus Torino. Jucătorul născut în 1997 a lăsat o impresie favorabilă în Peninsulă.
Pop fost însoţit în Italia de Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor. "Ionuţ a fost invitat să susţină probe de joc în Italia de către cluburile AS Roma şi Juventus Torino, ceea ce reprezintă o onoare atât pentru noi, cât şi pentru jucător. Lucrul care ne bucură cel mai mult este că a lăsat o impresie foarte foarte bună, fiind lăudat de reprezentanţii celor două cluburi", a declarat Şerban Morcan. Internaţionalul de juniori a fost cooptat de Marian Pană în lotul echipei de seniori pentru meciul de astăzi cu ACS Poli Timişoara. În acest sezon, a mai prins de două ori lotul de 18 al FC Bihor, fiind rezervă la jocul din Cupa României cu Luceafărul Felix şi la cel din campionat cu CSM Râmnicu Vâlcea. Ionuţ Pop este component al echipei de juniori A de la FC Bihor, deşi este mai tânăr cu doi ani faţă de nivelul acestei categorii de vârstă.
04.06.2013, 22:30
În ultima decadă a lunii mai, portarul Ionuţ Pop, de la Centrul de Copii şi Juniori al FC Bihor, a susţinut probe de joc la Academiile a două cluburi importante din Italia, AS Roma şi Juventus Torino. Jucătorul născut în 1997 a lăsat o impresie favorabilă în Peninsulă.
Pop fost însoţit în Italia de Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor. "Ionuţ a fost invitat să susţină probe de joc în Italia de către cluburile AS Roma şi Juventus Torino, ceea ce reprezintă o onoare atât pentru noi, cât şi pentru jucător. Lucrul care ne bucură cel mai mult este că a lăsat o impresie foarte foarte bună, fiind lăudat de reprezentanţii celor două cluburi", a declarat Şerban Morcan. Internaţionalul de juniori a fost cooptat de Marian Pană în lo