Iubire de ţară–iubire de mamă, cântau odinioară nişte leşinate la Cenaclul Flacăra. Şi uite că se găsiră tocmai tinerii lupi din Guvernul României să ia chestia ad litteram: după ce Ponta insistase să fie doamna prezentă la ceremonia de învestitură, acum şi Şova a vrut s-o aibă pe mama de faţă la negocierea ruperii contractului cu Bechtel, chit că doamna Diculescu-Şova e avocatul părţii adverse, care a obţinut de la stat o despăgubire de 37,5 milioane euroi. Stai şi te întrebi dacă aerul lor de băieţi duri, ce practică politică fără sentimente, nu e de fapt doar o mască pentru vulnerabilităţi secrete, regresii, somn în poziţie fetală şi ursuleţi vechi cu urechile roase de care nu se pot despărţi. Cu ce răţuşte o face baie Corlăţean sau ce trenuleţe o avea acasă Bănicioiu nici nu vreau să mă gândesc, doamne fereşte. Se vede treaba că guvernul copiilor de 1 iunie n-a fost o glumă, chiar le-a plăcut…
Aşa că ne burzuluim degeaba la comisarul european Oettinger, care a spus că România e aproape neguvernabilă. Nu se vede cu ochiul liber că administraţia actuală, mai mult decât cele precedente, e tot o intrigărie şi delir propagandistic (altfel, de mare succes) şi foarte puţină acţiune? Politică fără policy, adică 100% claxon şi 0% motor? Vreţi exemple? N-o să iau la mână privatizările ratate pe bandă; în politica industrială singurul lucru care le iese e să bage ceva în insolvenţă.
Dar hai să ne uităm la recenta reziliere (alt succes pe invers) a contractului Bechtel. Sincer, sunt căzut pe spate de admiraţie faţă de PR-ul premierului, care din două fraze a sucit ca de obicei adevărul în opusul său şi i-a pus şi doi zurgălăi. Practic, o afacere negociată prost sau iresponsabil de Năstase şi Mitrea în 2003 – personal, înclin spre prostie, nu rea-voinţă – a adus totuşi în România o companie mare, care poate să lucreze bine atunci câ
