Pasionat fiind de poveştile lui Creangă, m-am gândit să scriu aceste rânduri, cu gândul că, pe lângă obişnuitele aprecieri sau critici, am să descreţesc şi niscaiva frunţi. Buclucaşele unelte, pe lângă ocupaţia lor de bază, au contribuit la scrierea şi (re)scrierea istoriei.

Cu ani în urmă, la postul naţional de radio, inegalabilui Dem Rădulescu şi un alt actor - din păcate, nu-mi mai amintesc numele - interpretau un scheci despre integrarea în Europa. Dem Rădulescu punea întrebări, în calitate de expert al Uniunii Europene, despre ce avem şi ce nu avem. În general, la răspunsul ”românului”, ”expertul” spunea ”trebuie să aveţi mai mulţi!”

”Expertul,” la capătul investigaţiei întreabă ”off the record”, ce e cu gaura din drapelul naţional, iar replica ”românului” este: ”sunt ăia de care ziceţi să avem mai mulţi”.

Aşa, dragi cititori, m-am gândit şi eu, oare de ce stăm cu gaura aceea în galbenul tricolorului? În 1999, aflându-mă la Primăria dn Cluj, pe vremea lui Gheorghe Funar, acesta a invitat în sala de festivităţi un specialist în heraldică, acesta spunând că stema României nu este cea mai reuşită, întrucât nu reprezintă România în plenitudinea ei. Astfel, simbolistica Transilvaniei conţine elementele ungureşti, săseşti (vulturul negru de stepă, cele şapte turnuri). În plus, au scris unii ziarişti, modul în care acvila cruciată priveşte, a fost interpretat ca semn că ea are privire de ... cioară. Urmărind stemele României, acestea au avut de-a lungul istoriei diverse ”accesorii”, ba coroana şi emblema Casei de Hohenzollern, ba steaua roşie a comuniştilor, care să lege ideea de stat cu aceia care o conduc. Deocamdată nu s-au decis specialiştii noştri la cum va arăta stema, aşa că eu unul mă abţin.

Vreau, în schimb, să arăt un aspect esenţial în simbolistică. Fiind urmaşi ai Romei, deşi sunt unii care se bat cu mâna în piept că n-ar fi tocmai a