Două sentimente contradictorii au însoțit depășirea crizei politice prin votarea noului Guvern și a conducerii Parlamentului: satisfacție și îngrijorare. Satisfacție pentru că nu se mai putea suporta: tensiunile dintre foștii aliați dădeau în clocot, demoralizau întreaga Moldovă. Era un măcel general din care nu puteau câștiga decât comuniștii. Îngrijorare, pentru că, oricât și-ar dori premierul Iurie Leancă, în scurtul său mandat de un an și jumătate, actualul Executiv va avea mari greutăți în a recupera multele restanțe acumulate în ultimii 4 ani, când reformele au bătut pasul pe loc sau n-au fost puse în aplicare. În plus, noul Cabinet va fi cenzurat de liderii de partid, retrași în umbră, dar rămânând la fel de angrenați într-o competiție acerbă pentru supremație politică.

Există o mare neîncredere între aliați. Vizibil supărat pe evoluția evenimentelor, Vladimir Voronin spunea în cadrul unei conferințe de presă că PD și PLDM au negociat până în ultima clipă cu PCRM posibilitatea organizării în toamna sau chiar în vara acestui an a unui scrutin parlamentar anticipat, și doar insistențele emisarilor din Vest au forțat cele două partide să încheie pacea. Nimeni nu a contrazis afirmațiile liderului comunist. Acordul Coaliției Pro-Europene e prevăzut cu o serie de mecanisme menite să îi asigure stabilitatea, dar – ar trebui să observăm – nu prin fortificarea unui climat de colaborare, ci prin constrângeri și avertismente, mergând până la interzicerea oricăror critici interne.

Tocmai de aceea spuneam că marja de manevră a Executivului va fi destul de redusă. Voința de reformă se va manifesta în măsura în care nu va deranja păienjenișul de garanții în care s-a învăluit „tripleta” Lupu-Filat-Plahotniuc. Partea pozitivă a lucrurilor e că vom avea poate mai puține scandaluri la scenă deschisă, o mai bună comunicare între partidele de la put