Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a depus la o unitate bancară aproximativ 20.000 de lei, sumă ce a fost indisponibilizată de procurorii militari anticorupţie, în ancheta privind modul de dobândire a unor locuinţe de serviciu de la MApN. Procurorii au început, pe 16 aprilie 2013, urmărirea penală faţă de Dobriţoiu, prejudiciul în acest caz fiind estimat la 1,2 milioane de lei.
Potrivit surselor citate de Mediafax, procurorii militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au instituit sechestru asigurător pe unele dintre locuinţele celor cercetaţi, alături de Dobriţoiu, pentru modul de dobândire a acestora.
Aceleaşi surse au arătat că în cazul lui Dobrioţoiu nu s-a putut pune sechestru pe imobil, pentru că acesta l-a vândut, însă, în schimb, fostul ministru a depus la CEC Bank aproximativ 20.000 de lei, sumă pe care procurorii militari anticorupţie au indisponibilizat-o.
Cei 20.000 de lei este suma constatată drept prejudiciu de către anchetatori, în cazul fostului ministru al Apărării, au mai spus sursele citate.
Conform aceloraşi surse, procurorii militari anticorupţie au pus sechestru şi pe apartamentul generalului în rezervă Marcu Tudor, fratele lui Corneliu Vadin Tudor, deşi acesta nu este învinuit în acest caz.
Corneliu Dobriţoiu, urmărit penal în dosarul „Case pentru generali“
În dosarul privind achiziţia ilegală a unor locuinţe de serviciu de la MApN, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul generalilor în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, Traian Pigui, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru, Mircea Chelaru, Constantin Năstase şi Floarea Şerban.
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în acest dosar în cazul generalilor Corneliu Dobriţoiu şi Traian Pigui. De asemenea, procurorii au anunţat că se fac acte de urmărire