Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUA CONSTITUŢIE: Reducerea vârstei de vot la 16 ani a fost RESPINSĂ

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 iunie 2013 ·

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, miercuri, amendamentul formulat de deputatul PNL Alina Gorghiu pentru reducerea prin Legea fundamentală a vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani. Parlamentarii PSD s-au pronunţat împotriva acestuia, scrie Mediafax.

Amendamentul formulat de Gorghiu a fost susţinut inclusiv de deputatul UNPR Eugen Nicolicea, care a susţinut iniţial reducerea vârstei de vot la 17 ani.

Împotriva propunerii s-a exprimat deputatul UDMR Marton Arpad, care a susţinut că, potrivit legislaţiei româneşti, din punct de vedere juridic discernământul deplin poate fi atins la 18 ani, când persoana poate obţine drepturi depline asupra proprietăţii.

În replică, Gorghiu a menţionat că, potrivit legislaţiei în vigoare, tinerii se pot angaja la această vârstă fără să aibă acordul părinţilor, plătind inclusiv taxe şi impozite la momentul angajării.

Propunerea de reducere a vârstei de vot a întrunit 6 voturi "pentru", 9 voturi "împotrivă" şi o abţinere. Împotriva propunerii lui Gorghiu au votat parlamentarii PSD, deputatul UDMR Marton Arpad, dar şi senatorul PNL Tudor Chiuariu.

Un alt amendament, adoptat la propunerea PSD, prevede că "pot participa la alegerile pentru Camera Deputaţilor, pentru Senat şi pentru funcţia de Preşedinte al României numai candidaţii care au avut domiciliul în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor".

Totodată, membrii comisiei au respins un alt amendament care ar fi instituit regula că "cetăţenii au dreptul şi obligaţia de vot".

De asemenea, a fost respins amendamentul propus de senatorul Mihai Răzvan Ungureanu prin care s-ar fi instituit posibilitatea exercitării votului prin corespondenţă.

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, miercuri, amendamentul formulat de deputatul PNL Alina Gorghiu pentru reducerea prin Legea fundamentală a vârstei de vot de la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 58 minute
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°