Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Valiza va fi redeschis de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal

Publicat in HotNews, miercuri 5 iunie 2013 ·

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agentiei Mediafax, ca membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul "Valiza", in urma sentintei definitive a Inaltei Curti in acest dosar.

Ce spune regulamentul UEFA despre o posibila excludere a Stelei din Champions League

"Cazul va fi deschis, dar nu a aparut deocamdata o decizie oficiala (n.r. - a instantei). Pana nu exista un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am vazut in presa e interpretabil, unii au spus ca a fost condamnat pentru coruptie, altii pentru fals si uz de fals, si altii pentru mita. Eu nu ma pronunt, ca nu am dreptul, pentru ca eu pot influenta comisiile, dar pot sa va spun ca maine-poimaine, cand se va da hotararea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat", a spus Alexandru.

Valentin Alexandru a mai explicat ca acest caz va fi analizat pe baza regulamentului disciplinar de la data savarsirii faptei, sezonul 2007/2008.

"Exista o solutie definitiva a instantei de recurs a federatiei, apoi au pasat-o la noi. Noi am zis ca nu putem sa o definitivam pana nu apare solutia asta. A aparut dupa cinci ani. Noi am suspendat-o, nu am pus-o in aplicare, pentru ca am vrut sa vedem ce se intampla, poate il achita pe om si nu suntem zdraveni la cap. Acum o sa reluam chestiunea si sa vedem daca e vorba de articolul 60 sau articolul 61, din ROAF-ul din 2007-2008. Se va aplica "biblia" (regulamentul disciplinar) de la momentul ala, cand s-a comis fapta, pentru ca nu ar fi corect sa o aplici pe cea de anul asta. Nu e vorba de excludere in niciun caz. E vorba de pedepsirea celor care au savasit fapta. Apoi, articolul 60 vorbeste ceva de depunctarea echipei. Nu am exact in cap in momentul asta. Iar la articolul 61, unde e vorba de manipulare, e vorba doar de persoana care a savarsit fapta. Se va relua toata chestiunea, or

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 4 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°