În SUA s-a descoperit că Verizon, unul dintre principalii operatori de telefonie mobilă, întreţine relaţii foarte strânse cu Agenţia Naţională de Securitate (NSA), în virtutea unei ordonanţe emisă de un tribunal în mare secret.
Se acumulează scandalurile care afectează cel de-al doilea mandat al preşedintelui Obama, în special cele care privesc viaţa privată a americanilor. La două săptămâni de la acuzaţia de spionare a Associated Press de către Ministerul Justiţiei sau de ascultare a telefoanelor unor ziarişti timp de două luni, Casa Albă se află din nou în ochiul furtunii după dezvăluirea afacerii Verizon. Presa americană şi britanică au dezvăluit existenţa unei ordonanţe secrete emisă de un tribunal, care obligă Verizon, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din SUA, să dea toate datele despre apelurile telefonice din reţeaua sa Agenţiei Naţionale de Securitate, NSA. Documentul , prezentat de Guardian, demonstrează pentru prima oară sub Administraţia Obama, existenţa interceptării fără discernământ a comunicaţiilor a milioane de cetăţeni americani, independent de faptul că ar fi suspectaţi de acte reprobabile.
Ordonanţa secretă datată 25 aprilie, a Tribunalului Federal relativ la informaţiile externe (Foreign Intelligence Surveillance Court, FISC, un organism creat de Foreign Intelligence Surveillance Act, FISA, din 1979) conferă NSA acces nelimitat în scopul obţinerii de date pe o perioadă de trei luni, până pe 19 iulie. Potrivit termenilor generali ai ordonanţei, informaţiile privind un apel telefonic cuprind localizarea, durata apelului, identificarea interlocutorilor şi durata tuturor apelurilor. Conţinutul convorbirilor nu sunt este vizat dar ordonanţa tribunalului interzice expres firmei Verizon să dezvăluie publicului fie existenţa cererii FBI pentru dosarele clienţilor, fie chiar ordonanţa. Acest document, semnat de judecăto