Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa de Cultură, pusă „în slujba culturii”

Publicat in Crai Nou, joi 6 iunie 2013 ·

> „Vrem să modernizăm Casa de Cultură şi să o ţinem în viaţă” declară primarul Ion Lungu

Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România propune Primăriei Suceava un parteneriat pentru gestionarea Casei Culturii din centrul reşedinţei de judeţ. „Pentru Primăria Suceava, Casa de Cultură este o clădire deosebită, un monument de patrimoniu reprezentativ” a declarat Ion Lungu, şeful administraţiei locale sucevene. El spune că vin la Suceava oameni de seamă şi susţin spectacole, iar Casa Culturii, aşa cum arată clădirea acum, „reprezintă o carte de vizită negativă pentru municipalitate”. Condiţiile perfectării parteneriatului ar urma să fie aprobate de Consiliul Local, iar, prin rectificarea de anul acesta a bugetului sau prin prevederile bugetare de anul viitor, se vor aloca resurse financiare pentru înlocuirea mobilierului, refacerea instalaţiei de aerisire şi a instalaţiei de încălzire. „Vrem să modernizăm Casa de Cultură şi să o ţinem în viaţă” accentuează Lungu.

Deocamdată, Primăria este dispusă să investească între 500.000 şi 1 milion de lei

Edilul-şef precizează că propunerea celor de Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România este binevenită, el reamintind că, acum câţiva ani, împreună cu preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a cerut acesteia disponibilitate în vederea unei colaborări, demers neconcretizat până în prezent.

„O să-i invităm pe cei de la Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură la Suceava să vedem despre ce este vorba, iar ca primar voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a încheia acest parteneriat” a precizat Lungu, adăugând că trebuie găsită şi baza legală care să permită municipiului să facă investiţii în acest obiectiv cultural.

În decembrie 2012, pe fondul tratativelor pe marginea preluării în administrare a Casei Culturi

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°