Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro atacă din nou pragul de 4,5 lei

Publicat in Impact in Gorj, vineri 7 iunie 2013 ·

Raportul euro/leu continuă să se apropie cu rapiditate de pragul de 4,50 lei, din cauza situaţiei existente, de circa două săptămâni, pe pieţele financiare internaţionale, unde investitorii îşi marchează profiturile pe pieţele emergente îşi reduc poziţiile. Pieţele îşi îndreaptă privirile către SUA, unde declaraţiile oficialilor Rezervei Federale americane indică faptul că programul său de emisiune de „bani noi” (Q3) se apropie de final, ceea ce a determinat creşterea preţurilor la obligaţiunile emise de Trezoreria de la Washington. Aceste ieşiri de capital străin, au produs creşterea cursului euro de la 4,4291 la 4,4763 lei, o medie mai ridicată, de 4,4778 lei, fiind înregistrată în 19 decembrie. Piaţa s-a deschis la 4,4580 – 4,46 lei, faţă de 4,43 – 4,4330 lei, la închiderea de miercuri. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins euro, în scurt timp, la un maxim de 4,4880 – 4,49 lei, mai sus cu peste 3,2% faţă de finalul lui mai, pentru ca la ora 14:00 cotaţiile să fie de 4,4830 – 4,4860 lei. Cei de la ING Bank, consideră că pragul de 4,50 lei nu va fi depăşit consistent, fiindcă „a crescut probabilitatea unor intervenţii ale băncii centrale în favoarea leului la aceste niveluri”. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa lunară la 4,45 – 4,48 lei, pentru septembrie la 4,4750 – 4,5001 lei, pentru decembrie la 4,4950 – 4,51 lei iar pentru martie 2014 la 4,51 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,3885 la 3,4113 lei, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie, iar cel al francului elveţian de la 3,5737 la 3,6241 lei, o medie mai mare fiind atinsă în 8 aprilie. BCE a decis ieri să menţină dobânda sa de politică monetară la minimul istoric de 0,5%. Această măsură a fost primită favorabil de investitori, perechea euro/dolar tranzacţionându-se la 1,3076 – 1,3129 dolari. La Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie la 1,3087 –

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 23 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 54 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 24 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°