Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate cele patru echipe care au promovat din Liga a II-a au primit licenţă pentru Liga I

Publicat in Ziua de Cluj, joi 6 iunie 2013 ·

Toate cele patru echipe din Liga a II-a care au promovat, FC Botoşani (Seria I), Săgeata Năvodari (S I), Corona Braşov (S II) şi ACS Poli Timişoara (S II), au primit licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I, informează, joi, într-un comunicat de presă, Administraţia de Licenţiere a FRF.

Dintre cluburile din Liga a II-a care au solicitat licenţă pentru participarea în Liga I, sezonul 2013-2014, dar care nu au promovat, au mai îndeplinit criteriile CF Brăila (Seria I) şi FC Bihor (Seria a II-a).

În acelaşi timp, le-a fost refuzată licenţa de Liga I următoarelor cluburi din eşalonul secund: Delta Tulcea (Seria I), UTA Arad (Seria a II-a), Damila Măciuca (Seria a II-a), FC Argeş (Seria a II-a) şi FCM Târgu Mureş (S II).

Din primele două eşaloane, singurele cluburi care aveau dreptul din punct de vedere sportiv să participe în ediţia 2013-2014 a Ligii I dar care nu au primit licenţa sunt FC Rapid şi Universitatea Cluj. Directorul Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că dintre acestea doar Universitatea Cluj a făcut memoriu la TAS, un răspuns definitiv fiind aşteptat până la 20 iunie.

În aceste condiţii, conform anunţului făcut, sâmbătă, de preşedintele Mircea Sandu în cadrul Adunării Generale a FRF, ediţia următoare a Ligii I va avea 16 sau 17 echipe. "Acum avem, după retrogradare, 14, dintre care două fără licenţă (n.r. - FC Rapid şi Universitatea Cluj). Deci 12 echipe. Vor promova patru din Liga a II-a, aşadar sunt 16, iar dacă Universitatea Cluj câştigă la TAS vom avea campionat cu 17 echipe, cu 34 de etape şi o formaţie care stă în fiecare etapă. Dacă Universitatea Cluj nu câştigă, rămân 16 şi se joacă 30 de etape", afirma, sâmbătă, Mircea Sandu.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 9 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 58 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum o ora
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

Patru milioane de români trăiesc în sărăcie. Care sunt persoanele cele mai afectate și în ce zone trăiesc

Adevarul acum 20 minute
Unul din cinci români trăiesc în sărăcie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), care precizează și care sunt persoanele cele mai vulnerabile și în ce zone ale României trăiesc acestea.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum 58 minute
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum o ora
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°