Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Test respirator neinvaziv pentru depistarea infecţiei cu Helicobacter

Publicat in Timpolis, joi 6 iunie 2013 ·

Persoanele care vor să afle dacă sunt infectate cu Helicobacter Pylori au la dispoziţie, din această lună, dar numai în Bucureşti, un test respirator neinvaziv pentru depistarea unei eventuale infecţii.

Procedura indică infecţia activă şi poate verifica şi era­di­carea acesteia, după tratamen­tul corespunzător, mai preci­zează reprezentanţii companiei. Metoda este simplă şi constă în măsurarea concentraţiei de amoniu din aerul expirat, după administrarea unei soluţii de uree marcată cu un izotop de carbon (C13). Pacientul suflă iniţial într-un tub de unică fo­losinţă, timp de şase minute, apoi bea o soluţie specială, după care suflă din nou timp de şase minute. Procedura durează apro­ximativ 15 minute, iar rezulta­tul se eliberează pe loc.

“Testul respirator are câ­te­va avantaje importante. În pri­mul rând, este rapid, este ne­invaziv şi nedureros, este pre­cis, având o acurateţe dovedită clinic. Este o opţiune mult mai la îndemână decât celelalte va­riante de investigaţii”, declară, citat de Mediafax, dr. Ovidiu Va­sile, director medical MedLife.

Helicobacter Pylori, care dă cea mai frecventă infecţie din lume, este o bacterie spira­lată care colonizează mucoasa sto­macului şi a duodenului, rezis­tând într-un mediu extrem de acid.

Potrivit datelor Organiza­ţiei Mondiale a Sănătăţii, apro­ximativ 50% din populaţia pla­netei este afectată de Helico­bacter Pylori, aceasta fiind principalul factor incriminat în apariţia unor afecţiuni gastro-duodenale precum gastrita, ulcerul sau cancerul gastric.

Cercetările au demonstrat că aproximativ 20% dintre pa­cienţii sub 40 de ani au fost di­agnosticaţi cu această infecţie, iar din rândul celor de peste 60 de ani, unul din doi este infectat.

În lipsa unui tratament co­respunzător, se creează condi­ţii pentru apariţia ulcerului du­o­denal (în 90 la sută din totalul infectărilor)

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 26 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum 56 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 28 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 2 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

UPDATE - Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Legea prevede un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept

News.ro acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°