Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inundaţiile din Cehia vor costa companiile de asigurări 381 milioane de dolari

Publicat in Capital, joi 6 iunie 2013 ·

Pagubele asigurate provocate de cele mai grave inundaţii care au afectat Cehia în ultimul deceniu se vor ridica la 7,5 miliarde de coroane (aproximativ 381 milioane de dolari), a estimat joi Asociaţia companiilor de asigurări din Cehia (CAP), transmite Reuters.

Asociaţia, ai cărei membrii acoperă 98% din piaţa de asigurări din Cehia, a adăugat că au fost înregistrate deja 10.000 de cereri de despăgubiri însă numărul total ar putea să ajungă la 96.000, potrivit unor estimări preliminare. Printre membrii Asociaţiei se regăsesc cele mai mari companii de asigurări din Cehia, precum Ceska Pojistovna, divizie a grupului italian Assicurazioni Generali, Allianz şi Kooperativa, divizie a grupului austriac Vienna Insurance Group.

Aproximativ 19.000 de persoane au fost evacuate în Cehia şi alte zeci de mii în ţările vecine din Europa Centrală din cauza celor mai grave inundaţii care au lovit regiunea după 2002.

Guvernul de la Praga a eliberat 5,3 miliarde de coroane pentru reparaţii, a anunţat joi ministrul ceh de Finanţe, Miroslav Kalousek, adăugând că se află în pregătire şi măsuri vizând acordarea unor facilităţi fiscale pentru companiile afectate.

Uzina de produse chimice Spolana de la Neratovice, la nord de capitala Praga, a fost inundată iar o altă uzină chimică de la Lovochemie a fost afectată şi ea. De asemenea, camera agricolă din Cehia a estimat că 80.000 din cele 4,3 milioane de hectare de teren arabil din Cehia, majoritatea cultivate cu cereale şi sfeclă de zahăr, sunt sub apă.

Marţi, grupul ceh de utilităţi CEZ a decis să închidă, preventiv, două termocentrale din nordul ţării, ceea ce a afectat aprovizionarea cu electricitate a mai multor mii de locuinţe.

Cu toate acestea, inundaţiile care au lovit Cehia în ultimele zile au fost mai mici decât cele din 2002, când 17 persoane au fost ucis

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 54 minute
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 5 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 5 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 13 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 14 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 11 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 6 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°