Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Vulcan a răsărit / Ciuperca de la Casa Pensionarilor

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 6 iunie 2013 ·

Dacă primarul Gheorghe Ile păstrează, încă, în el misterul privitor la ceea ce va exista în filigoria care-i poartă numele, aflată la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu strada Preparaţiei, în altă parte a oraşului a apărut una pe care, văzând-o, îţi dai seama imediat la ce şi cui foloseşte.

Noua ciupercă a lui

Ile sau, mai bine zis, ce a ieşit după renovarea celei vechi, este aproape gata (vezi poza). Numai că nimic pe afară nu-i dezvăluie destinaţia. Pe dinăuntru nu observi nimic, din cauza geamurilor cu oglindă. Aşa că îţi rămâne doar să-i asculţi pe cei care-şi dau cu părerea. Şi care nu sunt puţini în această zonă.

Dacă destinaţia

ăsteia rămâne învăluită în mister, nu acelaşi lucru se poate spune despre ciuperca ivită în curtea Asociaţiei Pensionarilor din Vulcan, situată pe strada Nicolae Bălcescu. Ideea ridicării unei asemenea construcţii au avut-o câţiva membri ai asocia­ţiei, iar domnul ing. Dumitru Cocotă, preşedintele asociaţiei, nu a avut decât să-i invite ca, împreună, să pună mâna şi s-o construiască. Acum, că e gata - mai tre­buie puse doar mesele -, venera­bilii pensionari vulcăneni aşteaptă canicula care-i va obliga să se refugieze sub ciupercă şi să joace "66", să bată tablele sau să facă schimb de cai, de ture, de nebuni şi de pioni. Şi, la o adică, să dea pe gât o bere rece.

Dacă primarul Gheorghe Ile păstrează, încă, în el misterul privitor la ceea ce va exista în filigoria care-i poartă numele, aflată la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu strada Preparaţiei, în altă parte a oraşului a apărut una pe care, văzând-o, îţi dai seama imediat la ce şi cui foloseşte.

Noua ciupercă a lui

Ile sau, mai bine zis, ce a ieşit după renovarea celei vechi, este aproape gata (vezi poza). Numai că nimic pe afară nu-i dezvăluie destinaţia. Pe dinăuntru nu observi nimic, d

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum 28 minute
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 33 minute
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 4 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 5 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°