Poate că e prea devreme să începem campania de boicotare a schimbării Cosntituției, dar mie cele două zile de dezbateri și vot pe amnedamente în Parlament mi-au ajuns! Dăcă se ating doar de un fir de păr din capul Justiției, dacă vor încerca să o subordoneze legislativului, va fi deranj mare. Deja mă lasă rece amendamentele retrograde și înflăcărările naționale fără miză, de genul stemei de pe steag. Până și sistemul politic pentru care vor opta – parlamentar, prezidențial – nu-mi mai stârnește pasiuni.
Dacă se bazează pe supermajoritatea lor, greșesc. Dacă cred, la fel ca anul trecut, că vine vara și intrăm în vacanță, iarăși greșesc. Subordononând justiția legislativului prin modificări Constituționale ne plasăm în afara Europei, direct sub incidența articolului 7 al Tratatului UE. Criteriile de la Copenhaga, criteriile politice nu țin doar de majorități sau de supermajorități. Ele țin și de principii și de modul în care este definit și funcționează Statul de Drept. Uniunea Europeană – slavă Domnului, încă suntem membri – nu vede cu ochi buni supermajoritățile iar evenimentele de anul trecut nu sunt prea îndepărtate pentru a fi așa de repede uitate.
Mă felicit că până la urmă n-am mai participat la consultările anteriore dedicate modificării Constituției. Nu aș fi făcut decât să legitimez și eu, prin prezența mea, pulseurile nedemocratice și apetitul conservator (în ambele sensuri: atât idologic cât și voiculescian) ale majorității politice. N-au fost niciodată interesați de o dezbatere reală, pe argumente, pe principii.
Important e să nu piedem justiția, atâta cât mai avem din ea.
Dacă va continua să se comporte autarhic supermajoritatea, în final va paria greșit: oamenii se vor mobiliza, grupurile civice din România vor ieși în stradă și se va afla la mijloc, între noi și partenerii europeni, ca într-un mare sandwich. Și nu le va pica bi
